07:58:07 22.12.2024
Stiri

ACORD // Universitatea de Stat din Moldova, programe comune cu Universitatea Națională „V. N. Karazin” din Ucraina: Studenții și cadrele didactice vor putea studia și activa un semestru în cealaltă universitate și vor primi diplome comune

Actualitate 11.09.2024 16:45 Vizualizări1046 Autor: Ziarul National
ACORD // Universitatea de Stat din Moldova, programe comune cu Universitatea Națională „V. N. Karazin” din Ucraina: Studenții și cadrele didactice vor putea studia și activa un semestru în cealaltă universitate și vor primi diplome comune

Diplome de absolvire de la două universități și posibilitatea de a studia atât la Chișinău, cât și la Harkov!

Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Națională „V. N. Karazin” din Harkov, Ucraina, au semnat astăzi, la sediul Ministerul Educației și Cercetării de la Chișinău un acord de colaborare, care prevede organizarea de programe comune de studii.

Documentul prevede și programe de mobilitate academică, adică studenții și cadrele didactice vor putea studia și activa un semestru în cealaltă universitate. În cadrul mobilităților pentru studenți, aceștia vor putea participa la cursuri la universitatea parteneră pentru a acumula creditele necesare, iar creditele precum și notele obținute la una dintre universități vor fi recunoscute de cealaltă.

Programe comune de studii vor viza domenii precum informatica, științe ale educației, management, marketing, finanțe publice, drept internațional.

De asemenea, vor fi elaborate programe comune pentru studii de master, cu condiția ca aceste programe vor fi supuse procedurilor de evaluare externă în țara de origine.

Rectorul USM, Igor Șarov, a menționat în cadrul evenimentului de semnare că acest Acord este rezultatul muncii de jumătate de an a echipelor celor două instituții, exprimându-și convingerea că colaborarea începută cu Universitatea „V. N. Karazin” va crea multe oportunități pentru studenții și profesorii de la USM și va consolida procesul de internaționalizare a USM.

„Studenții înscriși la programele comune de studii vor primi la absolvire două diplome, câte una de la fiecare universitate, cu condiția să îndeplinească cerințele și condițiile prevăzute de legislația națională. În fiecare an, cel puțin 10 studenți din fiecare universitate vor participa la programele de studii comune, stabilite prin acest acord între instituții”, a afirmat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la ceremonia de semnare a acordului între cele două universități de la Chișinău și Harkov.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md