ACCIDENT TERIBIL la Edineț: Doi oameni au murit
Două persoane și-au pierdut viața, între care o tânără în vârstă de 21 de ani, după ce au fost implicate într-un accident rutier. Tragedia a avut loc ieri, în jurul orei 15.00, pe traseul R-8, între orașul Edineț și satul Ruseni.
Potrivit polițiștilor, un automobil de marca „Opel”, în care se aflau patru persoane, se deplasa spre orașul Edineț. La volanul vehiculului se afla o tânără în vârstă de 21 de ani, originară din satul Rediu Mare, raionul Ocnița. Aceasta nu a adaptat viteza de circulație condițiilor meteo și celor de drum, a derapat de pe traseu și s-a lovit într-un copac.
În urma impactului, tânăra a decedat la faţa locului, iar cei trei pasageri care se aflau în unitatea de transport, printre care și un cetățean al României, au fost spitalizați.
În urma mai multor intervenții chirurgicale, unul din pasagerii autovehiculului a decedat la spitalul raional Edineț, în jurul orei 23.00.
În ultimele 48 de ore, în R. Moldova au avut loc 11 accidente rutiere în care și-au pierdut viața trei persoane și au fost traumatizate alte 26.
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei