Accident la „GagauziyaLand”-ul lui Șor: Fetiță de 10 ani, transportată la spital cu dublă factură la picior. Poliția a pornit dosar penal. Reacția administrației parcului de distracții
ACTUALIZARE // Administrația parcului de distracții din UTA Găgăuzia confirmă traumarea fetiței pe teritoriul „GagauziyaLand” și spune că regretă incidentul.
„Parcul nostru este echipat în conformitate cu toate standardele de siguranță, are toate autorizațiile necesare, iar trambulina unde s-a produs accidentul este nouă și îndeplinește toate cerințele tehnice. Fetița a fost dusă imediat la punctul medical din parc, unde i s-a acordat primul ajutor. Asistenta din parc a decis să cheme o ambulanță”, se arată într-un comunicat al administrației parcului de distracții.
Aceeași sursă sugerează că victima nu ar fi ținut cont de regulile impuse la caruseluri: „Toate caruselurile din parc au reguli de siguranță clar marcate, care trebuie respectate în mod obligatoriu”.
Administrația parcului mai anunță că va acoperi toate cheltuielile legate de tratamentul și reabilitarea fetiței, care s-a ales cu dublă factură la picior în timp ce se juca la „GagauziyaLand”, un proiect electoral al condamnatului fugar Ilan Șor.
O fetiță de 10 ani a fost transportată în această seară la Spitalul raional Comrat cu dublă factură la picior, după ce s-a accidentat la parcul de distracții „GagauziyaLand”, un proiect electoral al fugarului condamnat Ilan Șor.
La scurt timp, medicii au decis transportarea acesteia la Chișinău pentru a fi tratată.
Poliția anunță că pe acest caz a fost pornit un proces penal pentru vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății cauzată prin imprudență, în cadrul căruia urmează sa fie stabilite toate circumstanțele, dar și pedepsite persoanele vinovate de traumele produse copilului.
„Deschiderea acestui parc de distracții pentru copii nu a fost autorizată de autoritățile competente nici până la momentul actual, administratorii căruia au riscat cu sănătatea și viața minorilor și au permis accesul acestora pe teritoriu”, precizează Inspectoratul General al Poliției.
Patru morţi și peste 200 de răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime la un târg de Crăciun din Germania: Autoritățile R. Moldova încearcă sa afle dacă printre victime sunt și cetățeni moldoveni
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
Maia Sandu le cere ambasadorilor să contribuie la atragerea investițiilor strategice în sectoare de producere, agricultură, energie verde și tehnologiile informaționale: ,,Aderarea la UE, prioritatea primordială a politicii externe"