Accident înfiorător la Rezina: O fetiță de 5 ani a căzut cu mandibula într-un gard ascuțit de la biserică. Pentru a fi salvată, a fost transportată cu tot cu bucata de rangă metalică la spital
Clipe de groază pentru o micuță de cinci ani din raionul Rezina. Aceasta a căzut, duminică dimineață, cu mandibula într-o tijă metalică a gardului de la biserica din localitate.
Medicii au fost solicitați să intervină ieri aproape de ora 11.00, iar pentru a-i salva viața, a fost tăiată bucata de gard astfel încât micuța traumatizată grav să ajungă cu tot cu aceasta într-o sală de operații pentru a o putea înlătura.
„La fața locului s-a constatat că fetiță de 5 ani era blocată în fiarele metalice, accidental căzând în gardul bisericii, iar o rangă metalică a provocat traumă gravă - plagă penetrantă în regiunea submandibulară. Membrii echipei AMU au preluat micuța cu tot cu bucata de gard tăiată, i-au acordat asistență medicală de urgență la etapa de prespital și au transportat-o asistat, sosind la ora 11:19 la Unitatea Primiri Urgente a Spitalului raional Rezina. Ulterior, la ora 11:51, a fost solicitată altă ambulanță și copilul a fost transportat asistat, cu monitorizarea parametrilor vitali, la instituția specializată din municipiul Chișinău, în sala de operații, pentru că era imposibil de intervenit în afara unei săli specializate de operații și echipe de medici calificați”, explică Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Aceeași sursă informează că intervenția a avut succes, iar micuța a fost deja transferată din Secția de terapie intensivă în salon și urmează tratamentul necesar pentru recuperare.
Deputații, miniștrii, judecătorii sau procurorii implicați în cazul de corupție ar putea scăpa mai ușor de pedepse: Creșterea numărului de sentințe de încetare pe motivul expirării termenului de prescripție ar putea crește, anticipează PA
VIDEO // Peste 100 de căprioare, surprinse în Rezervația științifică „Plaiul Fagului”
Premieră la Procuratura Anticorupție: Dotată cu echipamente care îi vor permite să efectueze măsuri speciale de investigație de sine stătător