11:30:54 23.12.2024
Stiri

Academie de Securitate Cibernetică și burse pentru studenții din R. Moldova: Cum va fi cheltuit MILIONUL de dolari oferit de Google republicii noastre

Actualitate 22.09.2023 10:29 Vizualizări1630 Autor: Ziarul National
Academie de Securitate Cibernetică și burse pentru studenții din R. Moldova: Cum va fi cheltuit MILIONUL de dolari oferit de Google republicii noastre USAID

Grantul în valoare de un milion de dolari din partea Google oferit pentru Foundation for Advancement of Moldova (FAM) și INCO pentru îmbunătățirea securității cibernetice a R. Moldova a fost anunțat pe 20 septembrie curent de către președinta Maia Sandu, după ce a participat la evenimentul „Democrația Aduce Rezultate” al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), organizat în marja Adunării Generale a ONU, și după discuțiile cu vicepreședintele pentru Afaceri Guvernamentale și Politici Publice al companiei Google, Karan Bhatia.

Potrivit USAID, banii vor fi cheltuiți pentru a consolida reziliența societății civile, instituțiilor guvernamentale și a mediului de afaceri împotriva amenințărilor cibernetice și dezinformării.

„Foundation for Advancement of Moldova va depune eforturi pentru a accelera dezvoltarea inițiativei Academia de Securitate Cibernetică a Moldovei, inclusiv elaborarea curricullumului și sesiunilor de instruire pentru a facilita accesarea oportunităților de prim nivel din domeniul securității cibernetice. Prin grantul oferit INCO, Google creează burse pentru Certificate Profesionale Google disponibile pentru studenții din R. Moldova care vin din zone mai izolate și dispun de acces limitat la oportunități. Ei vor beneficia de suport personalizat pentru a-i ajuta să finalizeze cursurile online și să obțină certificate profesionale în domeniile tehnologice în rapidă dezvoltare și cu cerere ridicată. Pe lângă angajamentele filantropice, Google va explora și modalități de colaborare cu Guvernul și societatea civilă pentru a aborda provocările și oportunitățile-cheie comune”, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.

Aceeași sursă precizează că Republica Moldova este una din cele patru state care primesc 20 de milioane din partea Ford Foundation în sprijinul oportunităților pentru democrație, inclusiv finanțarea eforturilor Ford de lungă durată de a consolida pilonii democrației și de a stimula receptivitatea guvernului față de cetățenii care muncesc în toată lumea pentru a consolida responsabilitatea, participarea și valorile democratice prin promovarea conlucrării dintre oameni și guvernele lor.

Adițional, Chandler Foundation a exprimat un angajament de până la patru milioane de dolari timp de trei ani pentru consolidarea guvernanței democratice și lupta cu corupția în țările din cadrul inițiativei „Democrația Aduce Rezultate”, care va include eforturile anticorupție din Republica Moldova.

Menționăm că la evenimentul „Democrația Aduce Rezultate”, organizat pe 20 septembrie la New York, au participat secretarul de Stat Antony Blinken și administratoarea USAID. Samantha Power, care au încurajat organizațiile filantropice și partenerii din sectorul privat să investească în Republica Moldova și alte țări în care democrația devine tot mai consolidată.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md