Aaron Cook a mai adus o MEDALIE pentru R. Moldova. Urmează JO
Sportivul naturalizat Aaron Cook, care începând din aprilie 2015 evoluează pentru R. Moldova, a mai obținut un rezultat de răsunet pe arena internațională. De această dată, Aaron Cook, categoria 80 kg, s-a situat pe poziția a treia la Campionatul European de taekwondo WTF desfășurat în Elveția.
Sportivul moldovean a avut o prestație excelentă și a acces fără probleme în semifinale, etapă în care a cedat la limită, scor 0-1, în fața reprezentantului Turciei Yunus Sari. Astfel, atletul nostru a intrat în posesia distincției de bronz la cel mai important turneu continental.
La ceremonia de deschidere a CE, președintele Federației Mondiale de Taekwondo WTF, dr. Chung Won Choue, i-a înmânat lui Aaron Cook un premiu special – Cel mai bun sportiv din Europa al etapei preliminare din acest sezon.
Reamintim că anul trecut la Mondialele din Celeabinsk, Rusia, Aaron Cook a cucerit medalia de bronz, o premieră absolută pentru R. Moldova în acest gen de sport. Apoi a urmat, pe final de sezon, distincția de argint obținută de Cook la prestigiosul turneu Grand Prix Final Mexic, ceea ce a însemnat obținerea cotei pentru Jocurile Olimpice de vară din 2016 de la Rio de Janeiro. Grație prestației strălucite de care a dat dovadă, talentatul taekwondist s-a învrednicit de titlul „Cel mai bun sportiv al anului 2015”, acordat de Asociația Presei Sportive din R. Moldova.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”