A venit ZIUA RĂZBUNĂRII // Arabia Saudită aruncă lumea în DURERE. Este un haos total, iar arabii pregătesc cea mai mare lovitură dată până acum
În condițiile în care Arabia Saudită neagă orice rol în dispariția bruscă a unui jurnalist important, promițând să reacționeze în fața oricăror sancțiuni, există șanse în creștere ca criza să se adâncească, cu efecte la nivelul întregii economii mondiale, scrie CNBC.
În weekend, întreaga lume a reacționat față de dispariția lui Jamal Khashoggi, editorialist Washington Post și critic al guvernului saudit. Vestul a amenințat cu sancțiuni împotriva regatului, suspectat că ar fi capturat jurnalistul la un consulat saudit din Istanbul.
Guvernele britanic, francez și german au cerut o „investigație credibilă pentru stabilirea adevărului și identificarea și tragerea la răspundere a celor responsabili de dispariția lui Jamal Khashoggi.
Deși Arabia Saudită a negat ferm orice implicare, Riadul pare că se află în spatele dispariției jurnalistului.
Potrivit unui oficial saudit citat de Bloomberg, Riadul a lansat o anchetă internă în acest caz.
Analiștii spun că orice încercare de izolare a regatului la nivel internațional nu ar fi una ușoară și ar putea genera consecințe pentru tot restul lumii, potrivit CNBC.
Teoretic, o escaladare a tensiunilor ar putea trimite prețurile petrolului puternic în sus, da peste cap procesul de pace din Orientul Mijlociu și eforturile internaționale de ținere sub control a Iranului. Administrația Trump încearcă din răsputeri să scoată petrolul iranian de pe piață și se bazează pe Arabia Saudită să-și mențină producția pentru a ține prețul petrolului sub control.
În același timp, SUA și Arabia Saudită au semnat un acord în domeniul armelor de 350 mld $ pe 10 ani, solidificându-și alianța.
„Cred că acest conflict se poate amplifica foarte rapid, iar petrolul este o armă evidentă pe care Arabia Saudită o poate folosi în caz de sancțiuni”, arată John Kilduff de la Again Capital. „Dacă vor fi sancționați economic, se vor asigura că toată lumea suferă de asemenea”.
Un editorial publicat în Arab News de Turki Aldhakhil, general manager al canalului oficial de știri saudit Al Arabiya, oferă un indiciu asupra a ceea ce ar putea urma, potrivit The Guardian.
Potriit lui Aldhakhil, Riadul analizează 30 de măsuri menite să pună presiune pe SUA dacă acestea ar decide sancțiuni împotriva Arabiei Saudite. Acestea ar include o reducere a producției petroliere care ar putea împinge prețurile de la aproximativ 80 $ pe baril la peste 400 de dolari.
Arabia Saudită are totuși ceva de pierdut, scrie The Guardian, având în vedere că banii străini reprezintă un pilon important al planurilor sale de diversificare a economiei dincolo de petrol și de reducere a ratei șomajului de aproape 13%.
Piața saudită de acțiuni a scăzut cu până la 7%, sau aproximativ 33 mld $ pe fondul temerilor privind ramificațiile amenințării țării cu măsuri retaliatorii.
Sursa: mediafax.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2