A rămas însărcinată, deși lua CONTRACEPTIVE de ani buni
O femeie din Anglia, în vârstă de 26 de ani, ce lua pilule contraceptive, a avut un șoc când a descoperit nu doar că era însărcinată, ci că era însărcinată cu tripleți.
În urmă cu puțin peste un an, Beth Morton nici nu avea în gând să își întemeieze o familie prea curând, gândind că este încă tânără.
Femeia se gândea să mai amâne o sarcină pentru mai târziu, considerând că e încă prea devreme. Corpul ei a avut însă alte planuri.
Șansa că asta să se întâmple – una la 25.000
Deși Beth lua cu regularitate pilule contraceptive, tânără a descoperit că a rămas însărcinată.
Șocul a fost chiar triplat când, odată ajunsă la ecografie, femeia a aflat că urma să aibă tripleți.
Tripleții Ralphie, Archie și Lola
Șansa ca mămica să rămână însărcinată cu tripleți în condițiile date era de una la 25000, iar Beth a fost excepția care confirmă regula.
Femeia nu regretă deloc că lucrurile s-au întâmplat așa și susține că e extrem de fericită cu familia sa.
„Sunt totuși tânără și familia mea era îngrijorată legat de cum aveau să decurgă lucrurile, dar am răzbit.
Sunt foarte calmă cu tripleții și iubesc să fiu mamă. Deși inițial am avut un șoc, n-aș schimba nimic”, a povestit tânăra mamă pentru Dailymail.
„Am avut un șoc imens când am aflat că sunt însărcinată. Luam contraceptive de ani de zile, deci nu mă așteptăm să se întâmple asta. N-aveam în plan niciun bebeluș la momentul acela.”
Când a mers la ecografia de 12 săptămâni și a aflat că nu avea un copil, ci trei, mama credea că personalul clinicii glumește cu ea.
„Am pufnit în plâns, nu puteam să mă mai abțin”
„Credeam că radiologul glumește când mi-a zis că-s tripleți. Mi-a zis că nu glumește și am putut să văd cei trei săculeți amniotici. Am pufnit în plâns, nu puteam să mă mai abțin. Danny (soțul femeii - n.r.) era foarte fericit, însă pentru mine a fost un șoc.”
Tripleții dizigoți (care nu sunt identici) sunt extrem de rar concepuți fără fertilizare în vitro. Femeii i s-a oferit șansa să fie eliminați unul sau doi embrioni din sarcină, pentru a avea mai multe șanse ca sarcina să fie una sănătoasă.
„Cum ai putea să alegi viața unui copil în detrimentul altuia? Eram hotărâți să le oferim tuturor celor trei șanse cât mai bune. Știu că a fost o sarcină riscantă, dar am avut încredere în medicii care ne-au îngrijit.”
Gemenii Ralphie, Archie și Lola, doi băieței și o fetiță, s-au născut sănătoși, fiecare cântărind câte 2 kg.
„Or fi fost ei o surpriză, însă nu-mi pot imagina viața fără ei acum”, a mai spus mama.
Sursa: unica.ro
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei