23:23:14 17.03.2025
Stiri

VIDEO // „A MERS PREA DEPARTE”. Anunţ radical al SUA după catastrofa aviatică din Ucraina

Știri 18.07.2014 17:04 Vizualizări2582

„Putin trebuie anunţat că a mers prea departe şi că noi nu vom sta cu mâinile în sân”. Declaraţia tranşantă îi aparţine lui Hillary Clinton, fostul secretar de stat american fiind primul care îl face responsabil direct pe Vladimir Putin de tragedia din Ucraina, unde 298 de persoane şi-au pierdut după ce un avion de linie a fost doborât.

Oficialii SUA au acuzat din primele ore de la dezastrul aviatic că aeronava a fost doborâtă de o rachetă, fără a indica îns exact sursa acesteia. „Nu a fost un accident”, a spus vicepreşedintele SUA, Joe Biden. „Dacă este rezultatul unor acţiuni separatiste sau ruse care au confundat avionul cu unul ucrainean, cred că vor plăti cu vârf şi îndesat”, a spus şi senatorul John Mc Cain, evitând însă o individualizare.

De asemenea, preşedintele american Barack Obama a avut o discuţie telefonică cu Vladimir Putin, Casa Albă neprecizând însă detaliile discuţiei.

Întrebările pe care le-aş pune sunt: în primul rând „Cine ar fi putut să-l doboare?”, „Cine a avut echipamentul?” – este evident că este vorba despre o rachetă antiaeriană, „Cine ar fi avut expertiza să facă una ca asta?” – pentru că avioanele de linie reprezintă o ţintă mare, dar odată ce a trecut peste acea parte a Ucrainei, ar fi trebuit să se afle la înălţime, deci ar fi fost nevoie de ceva planificat. Şi Guvernul ucrainean s-a grăbit să îi acuze pe terorişti, aşa cum îi numesc ei pe insurgenţii proruşi. Se pare că există un grad tot mai mare de conştientizare că a fost vorba de insurgenţii proruşi.

Dar pentru a stabili asta este nevoie de teste de criminalistică, dacă există dovezi care să ne ducă în acea direcţie, că echipamentul respectiv cu siguranţă a venit din Rusia. Ce altceva au făcut sau nu au făcut ruşii, nu avem de unde să ştim.

Dacă există dovezi care să arate că Rusia este implicată în acest accident, asta ar trebui să îi determine pe europeni să facă mai mult, pe trei planuri: unu, să-şi întărească sancţiunile, să transmită foarte clar că este un preţ care trebuie plătit. În al doilea rând trebuie să îşi intensifice imediat eforturile şi să anunţe că fac acest lucru, să găsească o alternativă la Gazprom. Rusia nu şi-a diversificat economia, este în continuare dependentă de resursele naturale, în principal cele de gaz şi petrol. În al treilea rând: să facă mai multe, alături de noi, să îi susţină pe ucrainieni.

Trebuie să fie mai mult susţinuţi în ceea ce priveşte graniţele, pentru a-i împiedica pe insurgenţii proruşi să treacă dintr-o parte în alata şi pe ruşi să facă acelaşi lucru. Să facă mai mult pentru a le susţine armata, să beneficieze de echipament mai bun, antrenamente mai bune. Armata ucrainiană sub conducerea lui Poroşenko este mult mai concentrată şi are mai mult succes, dar nimeni nu se păcăleşte singur: dacă Rusia continuă să intervină de partea insurgenţilor trebuie să fie luate mai multe măsuri. Iar Putin trebuie anunţat că a mers prea departe şi că noi nu vom sta cu mâinile în sân", a punctat Clinton, citată de gandul.info.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte