A început reintegrarea R. Moldova? Postul public de televiziune „Moldova 1”, inclus în cea mai importantă rețea de cablu din Transnistria
Postul public de televiziune „Moldova 1” poate fi urmărit și în Transnistria. Cel mai mare operator de cablu din regiune, IDC, controlat de controversatul Victor Gușan, a inclus în grila sa „Moldova 1”.
Deputatul Parlamentului R. Moldova, Roman Roșca, a postat o poză pe Facebook cu o imagine surprinsă de un telespectator din Tighina. Ulterior, pe rețelele de socializare au apărut imagini similare postate de locuitori ai orașului Tiraspol.
Este pentru prima dată de la independență încoace când postul public de la Chișinău poate fi urmărit fără impedimente în stânga Nistrului.
„Ieri, după aproape 33 de ani de absență a reapărut Moldova în raioanele de este ale R. Moldova. Sperăm să reluăm un dialog normal cu cei de la Tiraspol, pe care l-am așteptat de multă vreme. Până la urmă, orice criză într-adevăr poate să ne conducă și spre găsirea unor soluții care să fie de durată”, a declarat miercuri vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
Acest lucru s-a întâmplat după ce Uniunea Europeană, la solicitarea autorităților R. Moldova, a adus în regiune lumină și căldură, după o lună de frig și întuneric, urmare a sistării de către Federația Rusă a livrărilor de gaze spre Transnistria.
„Difuzarea postului public de televiziune Moldova 1 în stânga Nistrului este importantă pentru diversificarea surselor media disponibile locuitorilor din regiune. Vom continua să lucrăm ca toți cetățenii în R. Moldova să aibă acces la informații obiective și de interes public, inclusiv despre faptul că anume UE a transmis gaz umanitar în regiune”, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Amintim că „Gazprom” a sistat livrarea gazelor în Transnistria pe 1 ianuarie 2025. Astfel, cetățenii au rămas în totalitate fără căldură și fără lumină în orele de vârf. La finele lunii ianuarie, Uniunea Europeană a alocat un ajutor de urgență de 20 de milioane de euro pentru cetățenii din Transnistria, care a permis reluarea livrărilor de gaze în regiune.
Totodată, UE a mai anunțat ieri un alt ajutor de 60 de milioane de euro pentru cetățenii din stânga Nistrului.
„UE vine cu o ofertă suplimentară de a aloca 60 de milioane de euro pentru a acoperi necesitățile energetice ale regiunii până la mijlocul lui aprilie. Asta ar acoperi 70% din consumul social pe care l-au avut până la criză. Dar asistența va fi condiționată de câteva lucruri pe care trebuie să și le asume regiunea transnistreană. Astfel, Tiraspolul trebuie să întreprindă acțiuni concrete prin care se respectă drepturile omului și libertățile fundamentale în regiune, și care trebuie convenite cu Guvernul R. Moldova până a fi valorificat ajutorul. De asemenea, Tiraspolul trebuie să actualizeze treptat tarifele la energie la prețurile de piață pentru consumatorii din regiune. Companiile mari care exportă produse vor trebui să achite prețurile de piață pentru energie. Totodată, trebuie să fie excluși consumatorilor industriali cu consum mare de energie din pachetul de sprijin”, a declarat marți, 4 februarie, premierul Dorin Recean.
SONDAJ // Cinci formațiuni în viitorul Parlament. PAS continuă să fie pe primul loc, iar MAN-ul lui Ceban e cotat la 2,8%
Ţările baltice se decuplează sâmbătă de la reţeaua electrică a Rusiei și se cuplează la cea europeană; Un ceas digital instalat la Vilnius numără orele care separă integrarea deplină a ţărilor baltice în reţeaua electrică europeană
R. Moldova, eligibilă pentru Programul URBACT IV 2021-2027: Acces la granturi de peste 86,7 milioane de euro pentru a moderniza orașele