00:19:06 26.11.2024
Stiri

A început ACȚIUNEA americano-europeană de ANIHILARE a lui Igor Dodon: „Numărătoarea INVERSĂ pentru Dodon a început. Rămâne de văzut dacă PD va avea perspicacitatea să se posteze în această situație de partea corectă a istoriei”

Politică 27.02.2020 13:40 Vizualizări8073 Autor: Ziarul National
A început ACȚIUNEA americano-europeană de ANIHILARE a lui Igor Dodon: „Numărătoarea INVERSĂ pentru Dodon a început. Rămâne de văzut dacă PD va avea perspicacitatea să se posteze în această situație de partea corectă a istoriei” Facebook


„PD este pregătit, împreună cu PAS și PPDA, să pună începutul unui nou capitol politic în R. Moldova. Este tot mai evident faptul că SUA și UE sunt îngrijorate de ultimele evoluții de la Chișinău, iar democrații nu au cum să neglijeze acest aspect. Nu exclud, ce-i drept, ca PD să accepte într-o anumită situație o coaliție cu PSRM. Dar cu o condiție: partidul lui Pavel Filip să fie vioara întâi în Guvern și să pună capăt derivei R. Moldova spre Est. Această opțiune ar fi totuși o greșeală pentru democrați care ar risca să-și erodeze și ultima brumă de sprijin electoral. Mai cu seamă, în actuala conjunctură internațională”, avertizează analistul politic Petru Bogatu.

Potrivit lui Bogatu, președintele Dodon readuce Chișinăul pe orbita Moscovei, ceea ce stresează cumplit Kievul și deranjează enorm România. „În același timp, la Chișinău a sosit Luc Devigne, directorului general adjunct pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă. El a subliniat că starea justiției este deplorabilă, iar combaterea corupției pare să fie doar mimată. În aceste împrejurări, consideră Devigne, nu ai cum convinge Bruxellesul să reia finanțarea externă.

Înainte de a veni Devigne, la Chișinău în decembrie a fost George Kent, adjunctul secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice, care a spus fără echivocuri că miza pe Moscova a actualei puterii „este un drum care nu duce nicăieri”. Înaltul demnitar american s-a întâlnit cu reprezentanții PSRM, PD, PAS și PPDA, dar l-a evitat ostentativ pe Igor Dodon, dându-i acestuia de înțeles că-i un proscris”, amintește sursa citată.

„De atunci încoace, așa cum văd eu lucrurile, a început acțiunea americano-europeană de anihilare a președintelui prorus. Asta explică, de altfel, multe schimbări fățișe sau latente de pe scena politică moldovenească. Și agitația disperată a șefului statului, oscilând între „frații români” și atacurile brutale împotriva diplomaților occidentali, și flexibilitatea surprinzătoare a Maiei Sandu, dispusă să colaboreze cu alte partide, și despărțirea apelor din PD – toate acestea sunt din aceeași operă. Numărătoarea inversă pentru Dodon a început. Rămâne de văzut dacă PD va avea perspicacitatea să se posteze în această situație de partea corectă a istoriei”, a conchis Bogatu, în editorialul său de pe deschide.md.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md