EXEMPLUL Kîrgîzstanului // A fost CONDAMNAT pe VIAȚĂ în dosarul „7 aprilie”
Fostul președinte al Kîrgîzstanului, Kurmanbek Bakiev, a fost condamnat pe viață într-un dosar privind protestele sângeroase din 7 aprilie 2010 din Bișkek.
Instanța de judecată a stabilit că fostul oficial va sta peste 25 de ani la pușcărie pentru complicitate în organizarea omorului în masă în timpul protestelor de acum cinci ani. De asemenea, instanța a decis confiscarea averii lui Kurmanbek Bakiev și a fratelui acestuia, Janibek Bakiev.
Amintim că protestele din 7 aprilie 2010 din Bișkek au fost caracterizate de către analiști ca fiind foarte asemănătoare cu cele din 7 aprilie 2009 de la Chișinău. Protestele pașnice ale populației au fost date peste cap de provocatori care au încercat să intre cu forța în clădirea Executivului kîrgîz.
În acel moment, paza prezidențială a deschis focul asupra mulțimii, fiind uciși 80 de oameni, iar alți 300 au fost răniți.
Sentința de judecată în privința lui Bakiev a fost pronunțată în lipsa acestuia. Fostul președinte a reușit să fugă din țară și a cerut azil politic în Belarus.
Precizăm că, anterior, în privința lui au mai fost pronunțate alte două sentințe de condamnare la câte 25 de ani de pușcărie, pentru abuz de putere și tentativă de omor a unui cetățean american.
În afară de Bakiev, în dosarul „7 aprilie” din Kîrgîzstan au mai fost condamnate la pușcărie 28 de persoane, printre care mai mulți foști oficiali.
În R. Moldova, abia a fost emis un verdict de condamnare la patru ani de pușcărie a fostului ministru de Interne, Gheorghe Papuc, care a reușit, între timp, să fugă din țară și a fost anunțat în căutare. Sentința în ce-l privește pe Papuc nu este definitivă, chiar dacă au trecut aproape șase ani de la evenimentele din aprilie 2009 din R. Moldova.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md