A devenit milionar după ce a studiat vieţile a peste o mie de oameni foarte bogaţi. A descoperit că toţi au un LUCRU în comun
Steve Siebold era un student sărac atunci când a început lungul şi greul drum spre îmbogăţire.
În ultimii 30 de ani, Siebold le-a luat interviuri la peste 1 200 de persoane bogate şi a descoperit că toţi aveau un lucru în comun - se educau singuri prin lectură, scrie gandul.info.
„Mergi în casa unei persoane bogate şi unul din primele lucruri pe care le vei sesiza este o bibliotecă cu cărţi pe care le-a folosit pentru a se educa pentru a avea mai mult succes”, a declarat Siebold, acum un speaker şi autor al cărţii „How Rich People Think”. Printre clienţii lui se numără Volvo, Toyota, Philip Morris, Procter & Gamble şi Johnson & Johnson.
De exemplu, al treilea cel mai bogat om din lume, Warren Buffett, a declarat recent că petrece 80% din timpul în care lucrează citind. El a spus că atunci când şi-a început cariera de investitor citea până 600-750 de pagini pe zi. „Uite, nu citim opiniile altora, vrem să aflăm faptele şi apoi să gândim”, spunea el într-un interviu.
Printre autorii preferaţi ai miliardarului se numără Benjamin Graham, Philip Fisher, Jack Welch, John Bogle. După cum se vede, nu sunt autori de romane, ci experţi în management şi economie.
„Clasa mijlocie citeşte romane, tabloide şi reviste de divertisment”, subliniază Siebold.
Mai mult, un autor cunoscut a descoperit că doar 6% din persoanele foarte bogate din SUA se uită la reality-show-uri, pe când în cazul celor sărace procentul ajunge la 78%.
Bill Gates este un alt miliardar care citeşte foarte mult. El publică, pe site-ul gatesnotes.com, o listă cu cărţile pe care le-a citit şi le recomandă.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani