A decedat sau nu Vladimir Jirinovski? Anunțul președintelui Dumei de Stat din Rusia
Controversatul politician ultranaționalist de la Moscova, Vladimir Jirinovski, nu a decedat, dar se află în stare gravă la spital și medicii luptă pentru viața sa.
Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele Dumei de Stat de la Moscova, Veaceslav Volodin, pe Telegram, după ce un alt canal de Telegram, Mash, a scris despre moartea lui Jirinovski. Acest mesaj a fost preluat ulterior și de un senator rus, Alexandr Proniușkin, dar l-a șters la scurt timp și și-a cerut scuze.
Potrivit Mash, controversatul politician, care a vorbit lunile trecute public despre faptul că Rusia va ataca militar Ucraina „pe 22 februarie, la ora 4.00”, ar fi decedat astăzi, puțin după ora 10.00, în ultima zi fiind în comă.
„Vreau să-i liniștesc pe toți cei care își fac griji pentru sănătatea lui Vladimir Volfovici Jirinovski – e viu”, a ripostat Volodin, citat de lenta.ru.
Alte surse scriu că Jirinovski s-ar afla în comă medicamentoasă și ar fi conectat la aparate de respirație artificială.
Menționăm că liderul Partidului Liberal Democrat de la Moscova, în vârstă de 75 de ani, a fost internat în spital cu pneomonie bilaterală la începutul lunii februarie curent, după ce s-a infectat cu Omicron.
CITIȚI și VIDEO // Jirinovski îi oferă o lecție de ISTORIE lui Igor Dodon: „Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt ROMÂNI!”
Anterior, acesta a făcut mai multe declarații scandaloase la adresa R. Moldova. În decembrie 2020, de exemplu, acesta a spus la televiziunea publică rusă Rossia-1 că, în cazul în care autorităţile Republicii Moldova vor pune trece la retragerea trupelor rusești din Transnistria, contingentul rusesc nu doar că nu va fi retras, ci dublat și chiar triplat, ameninţând totodată Chişinăul cu o „baie de sânge".
Ministrul de Externe al Franței delegat pentru Europa, discuții cu studenții USM de la filierele francofone: Proiecte pentru dezvoltarea profesională a tinerilor din R. Moldova
,,Votul util împotriva PSD și AUR este Ciucă, nu Lasconi": Argumentele lui Adrian Papahagi
FOTO // Trupa „Ghioceii” din Mingir, condusă de Mihail Sîrbu, este aplaudată în R. Moldova și peste hotare. Mulți elevi din satul Mingir devin actori profesioniști