A CINCEA oară în VACANȚĂ în șapte luni de mandat: Dodon, din nou la mare. Ce destinație a ales de această dată
Președintele Igor Dodon este pentru a cincea oară în vacanță în cele șapte luni de mandat.
După ce a fost cu mai mulți deputați socialiști la mănăstirile de pe muntele Athos din Grecia, iar apoi a participat la învestirea președintelui iranian, Dodon s-a întors în Grecia și se află acum cu familia la mare.
Familia Dodon se află acum în orașul Ouranopolis din Grecia, iar șeful statului s-a lăudat cu câteva poze pe Facebook.
Menționăm că familia președintelui a mai fost în această vară la mare, în Turcia, iar de când a devenit șef al statului, la finele lunii decembrie 2016, Dodon s-a mai odihnit la Soci, în Karelia din Rusia, dar și în Italia.
CITIȚI și FOTO // Dodon și-a dus oaspeții de la cumetrie la... Președinție
Potrivit declarației de avere pentru anul 2016, familia Dodon a câștigat în anul trecut câte 38 de mii de lei pe lună, în total peste 456 de mii de lei pe an. Totuși, Dodon are o datorie la bancă de peste 1,477 de milioane de lei pe care trebuie să o întoarcă până în 2028.
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi
DECIS // Românii, inclusiv cetățenii R. Moldova cu pașaport românesc, vor putea călători din 2025 în SUA fără vize: „2,61% – România a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver”