00:33:48 23.11.2024
Stiri

2014, ANUL NEGRU al transportului aerian civil

Știri 25.07.2014 10:43 Vizualizări2522 Autor: Tatiana Scutaru
2014, ANUL NEGRU al transportului aerian civil Sursa: www.theconnectivist.com


Cu trei catastrofe într-o săptămână şi peste 700 de victime în primele şapte luni, 2014 se anunţă deja un an negru pentru transportul aerian civil din lume, spre deosebire de 2013, care s-a situat la polul opus din punctul de vedere al securităţii, scrie Mediafax.

8 MARTIE: MISTERUL ZBORULUI MH 370

În această zi s-a produs unul dintre cele mai mari mistere ale aviaţiei civile. La 8 martie, un avion Boeing 777 care efectua zborul MH 370 al companiei „Malaysia Airlines” decolează din Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing. La bord sunt 239 de persoane, dintre care 227 de pasageri, majoritatea chinezi (153 de persoane). După 50 de minute, avionul dispare de pe ecranele radar. Ancheta a stabilit că avionul s-a îndreptat spre vest, în timp ce se afla între Malaysia şi Vietnam, survolând apoi Malaysia, către strâmtoarea Malacca, apoi Oceanul Indian. Experţii apreciază că acesta s-a scufundat în sudul Oceanului Indian. Până în prezent nu a fost găsit niciun fragment din aeronavă, în pofida căutărilor intense desfăşurate la vest de Australia.

17 IULIE: BLESTEMUL „MALAYSIA AIRLINES”

Un nou Boeing 777 al „Malaysia Airlines„ s-a prăbuşit la Doneţk, în estul Ucrainei, regiune devastată de peste trei luni de un conflict armat între puterea de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi. La bordul avionului se aflau 298 de persoane, dintre care 192 de cetăţeni olandezi. Zborul MH 17 asigura legătura Amsterdam-Kuala Lumpur. Potrivit Statelor Unite, acesta a fost doborât de o rachetă sol-aer lansată dintr-o zonă controlată de rebelii proruşi. Aeronava s-a prăbuşit în apropiere de satul Grabove, lângă frontiera rusă. Ancheta internaţională este condusă de Biroul olandez pentru securitate (OVV). Cutiile negre ale avionului sunt în curs de examinare de către Biroul britanic de anchetă privind accidentele aeriene (AAIB) din Farnoborough, la sud-vest de Londra.

23 IULIE: PRĂBUŞIRE ÎN PLIN TAIFUN ÎN TAIWAN

Un avion ATR 72-500 al companiei taiwaneze „TransAsia Airways” s-a prăbuşit pe insula Penghu, în largul coastei occidentale a Taiwanului. Patruzeci şi opt de persoane au murit în accident, iar zece au supravieţuit. Zborul GE 222, care decolase din oraşul Kaohsiung (sud-vest) şi se îndrepta către insulele din largul coastei de vest, transporta 54 de pasageri şi patru membri ai echipajului. Avionul s-a prăbuşit peste mai multe case din apropiere de Aeroportul Magong după o tentativă eşuată de aterizare. Zona era afectată de taifunul Matmo, însoţit de rafale violente de vânt şi ploi puternice. Avionul a explodat la impactul cu solul şi era cuprins de flăcări când au sosit primele ajutoare la faţa locului.

24 IULIE: DRAMĂ DEASUPRA SAHAREI

Un avion „Air Algerie”, care plecase din Ouagadougou cu 116 persoane la bord, a dispărut de pe radare în timp ce survola Mali, cu destinaţia Alger. Potrivit Preşedinţiei din Burkina Faso, epava a fost găsită în nordul Mali, în apropiere de frontiera cu Burkina Faso, fără alte detalii. Aeronava MD-83 a constructorului american McDonnell Douglas este una dintre cele mai vândute din istoria aeronautică. Cauzele accidentului sunt încă necunoscute. „Nu trebuie să se excludă nicio ipoteză înainte de a avea toate elementele", a apreciat joi seara şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius.

2013, ANUL SIGURANŢEI AERIENE

În materie de siguranţă aeriană civilă, seria neagră a primelor şapte luni ale lui 2014 contrastează cu bilanţul din 2013. Potrivit Agenţiei Europene pentru Securitate Aeriană (AESA), călătoria cu avionul nu a fost niciodată mai sigură decât în 2013, în pofida numărului de pasageri în creştere constantă în lume (peste trei miliarde de pasageri transportaţi).

Datele compilate de agenţia cu sediul în Koln (vestul Germaniei) menţionează doar 224 de victime în acest an, dintr-un total de 17 accidente, cel mai mic din 2009 şi cu mult inferior mediei anuale de 27.


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md