01:23:13 09.04.2025
Stiri

Cei 155 de ani de la Unirea Principatelor Românești vor fi marcați și la Chișinău

Social 23.01.2014 10:31 Vizualizări1242
Cei 155 de ani de la Unirea Principatelor Românești vor fi marcați și la Chișinău

Pregătirile pentru Ziua Unirii Principatelor Românești sunt în toi. Susţinătorii unirii României cu Basarabia vor marca acest eveniment mâine, 24 ianuarie, prin hore, concerte flash-mob-uri și arborarea tricolorului în mai multe orașe ale României și R. Moldova.

La Chișinău, militanții pentru Unire își vor da întâlnire la ora 10.00 la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Sectorul Botanica al capitalei, după care vor distribui gratuit prin oraș lucrarea ,,Sub jug străin”.

În România, la Focșani, voluntarii Platformei unioniste Acțiunea 2012 vor întinde o horă a unităţii la Obeliscul din Piața Unirii.

La Iași, la bustul lui Alexandru Lăpușneanu, unioniștii vor afișa bannere cu mesajul ,,Basarabia e România” și steaguri tricolore. Tot aici va fi organizată o masă tradițională, dar și un spectacol de torțe pe traseul Piața Unirii-Grădina Palas.

Tot mâine, și bucureștenii se vor prinde într-o horă a Unirii la ora 19.00, la monumentul kilometrul 0 din faţa Bisericii Sf. Gheorghe Nou.

Unirea Principatelor Române, cunoscută şi ca Mica Unire, a reprezentat o primă etapă importantă în procesul de înfăptuire a statului naţional unitar român. La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei, iar la 24 ianuarie - domnitor al Ţării Româneşti, act politic care a fundamentat înfăptuirea Unirii.

Autor: Galina Munteanu
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte