Zelenski: Trump ar fi aprobat licențele pentru producția rachetelor Patriot în Ucraina
503
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat vineri că Donald Trump a luat „decizia finală” de a acorda Ucrainei licentele necesare pentru producerea rachetelor de apărare antiaeriană Patriot. Kievul solicită aceste sisteme pentru a putea face faţă rachetelor balistice lansate de Rusia.
„Cu ocazia ultimei noastre întâlniri, preşedintele Trump mi-a confirmat că da, a luat o decizie finală: Ucraina va primi licenţele pentru producţia rachetelor Patriot”, a declarat Zelenski într-un mesaj vocal adresat jurnaliştilor. Declaraţia a fost făcută după întâlnirea cu omologul său american, care a avut loc la New York în această săptămână.
Volodimir Zelenski a estimat la începutul acestei săptămâni că lansarea producţiei de rachete Patriot în Ucraina ar putea dura „între un an şi un an şi jumătate”. Astfel, chiar dacă acordul va fi pus în aplicare, primele rezultate nu sunt aşteptate imediat.
La începutul lunii septembrie, secretarul de stat american Marco Rubio declara că Statele Unite negociau încă cu Ucraina acordarea unei licenţe pentru fabricarea rachetelor de interceptare Patriot. Dosarul a fost unul asupra căruia Donald Trump pare să-şi fi schimbat poziţia de mai multe ori. Marco Rubio a subliniat însă că aprobarea licenţelor nu va reprezenta o „soluţie imediată” pentru problemele cu care Ucraina se confruntă în prezent.
Kievul reuşeşte să intercepteze majoritatea dronelor ruseşti, însă rachetele balistice sunt mult mai distructive şi mai greu de contracarat. Rusia le foloseşte tot mai des, în special pentru atacarea marilor oraşe ucrainene. Potrivit autorităţilor ucrainene, rachetele de interceptare PAC-3, utilizate de sistemele Patriot, sunt singurele capabile să distrugă rachetele balistice. Aceste muniţii sunt foarte scumpe şi dificil de procurat, iar lipsa lor la nivel mondial s-a agravat şi mai mult după izbucnirea războiului dintre Statele Unite şi Iran în acest an.
În timpul unei vizite la Washington, în luna iulie, Volodimir Zelenski a afirmat că a „discutat despre licenţele pentru producţia de interceptori Patriot” cu Donald Trump. Preşedintele american a declarat, la rândul său, că Statele Unite trebuie să fie „foarte atente” înainte de a autoriza Ucraina să producă rachete destinate sistemelor Patriot.
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















