Zelenski i-a trimis o SCRISOARE scrisă de mână lui Putin. Cine ar fi fost MESAGERUL și ce ar fi răspuns liderul de la Kremlin
2625
Roman Abramovici i-ar fi dat lui Putin un bilet scris de mână de Zelenski în care acesta i-ar fi transmis condiţiile Ucrainei în încercarea de a pune capăt războiului, relatează Daily Mail. Proprietarul clubului FC Chelsea a zburat cu avionul între Istanbul, Moscova şi Kiev pentru a transmite mesajele între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.
Când i-a înmânat biletul lui Putin biletul trimis de preşedintele ucrainean, preşedintele rus ar fi izbucnit în furie.
Potrivit Times, preşedintele rus i-a spus oligarhului să îi transmită lui Zelenski: „Spune-i că îi voi învinge".
Acesta s-a întors la Istanbul şi a intrat în legătură cu politicianul ucrainean Rustem Umerov, despre care se spune că acţionează ca negociator al Kievului.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan, Ibrahim Kalin, a spus că se pare că fac progrese în cadrul negocierilor de pace, iar viitoarele discuţii faţă în faţă vor continua săptămâna aceasta.
La sfârşitul săptămânii trecute, Kalin a declarat pentru ziarul Hurriyet că sunt „aproape de un acord" asupra unor chestiuni-cheie privind NATO, demilitarizarea şi statutul protejat al limbii ruse. Există încă divergenţe cu privire la viitorul Crimeei - pe care Rusia a anexat-o în 2014 - şi al Donbasului, care a fost ocupat în mare parte în timpul conflictului actual.
Kalin a lansat ideea ca Donbas şi Crimeea să fie deţinute de Moscova în baza unui acord pe termen lung, aşa cum a avut Marea Britanie asupra Hong Kong-ului între 1898 şi 1997. Se crede că Putin ia în considerare această idee, dar se spune că furia sa faţă de eşecurile armatei sale şi ura faţă de Zelenski îl reţin, menționează Mediafax.
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















