Zeci de STUDENŢI din R. Moldova, STAGII în instituţii de stat, cu burse plătite de Uniunea Europeană
1161
Un grup de 47 de studenți, masteranzi și tineri absolvenți vor face stagii de practică, timp de două luni, în instituțiile publice, grație programului-pilot de burse lansat de către Uniunea Europeană în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova.
Bursierii au fost selectați în urma unui concurs, ce a constat în proba dosarelor, urmată de interviuri cu Comisia de evaluare, formată din reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova. Tinerii își vor începe, de astăzi, stagiul în una din instituțiile statului – ministere, agenții din subordine, dar și Banca Națională, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, instituția prezidențială.
Bursierii vor fi ghidați în activitatea lor zilnică de către Înalții Consilieri ai Uniunii Europene și vor munci cot la cot cu funcționarii publici. Scopul principal al programului este de a le oferi tinerilor oportunitatea să învețe, din prima sursă, ce presupune lucrul în serviciul public și să obțină aptitudini ce le vor spori șansele de încadrare în câmpul muncii, odată cu absolvirea studiilor.
Inițiativa a fost lansată în contextul Anului European al Tineretului 2022, pentru a încuraja participarea tinerilor în toate activitățile de ordin social, economic și administrativ.
Programul de burse este finanțat de către Uniunea Europeană.
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















