12:46:50 20.04.2024
Stiri

ZECI de MII de militari ruși în Ucraina! Lavrov: „Rusia NU va interveni militar în Donbas”

Știri 01.09.2014 10:12 Vizualizări946 Autor: Virginia Nica
ZECI de MII de militari ruși în Ucraina! Lavrov: „Rusia NU va interveni militar în Donbas” itar-tass.ru


Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat că nu va avea loc o intrervenție militară a Rusiei în Ucraina, iar Moscova pledează exclusiv pentru o reglementare pașnică a conflictului din estul țării, transmite itar-tass.ru.

Potrivit sursei, Lavrov a declarat astăzi în fața studenților din cadrul unei universități de stat că Washington și Bruxelles ar trebui să ceară Kievului să înceteze utilizarea armelor împotriva populației pașnice.

„Rusia contează pe faptul că negocierile care vor avea loc astăzi la Minsk, Belarus, în format trilateral, vor duce la încetarea focului în Luhansk și Donețk. O intervenție militară a Rusiei în Ucraina nu va avea loc. Rusia va face tot ce depinde de ea ca acest conflict să fie soluționat anume pe cale pașnică”, a afirmat Serghei Lavorv, precizând că Rusia nu a introdus forțe armate pe teritoriul Ucrainei.

Pe de altă parte, potrivit unian.ua, consilierul ministrului ucrainean al Apărării, Aleksandr Daniliuk, a declarat că, în ultimele zile, între 10 și 20 de mii de soldați ruși au pătruns pe teritoriul Ucrainei. „Acești soldați s-au alăturat celor care deja erau aici. Trebuie să încetăm să ne jucăm și să transformăm brigăzile în divizii”, a declarat reprezentantul Ministerului ucrainean al Apărării.

Menționăm că astăzi vor avea loc negocieri în capitala Belarusului, Minsk, în vederea soluționării crizei din Ucraina. La negocieri vor participa reprezentanții Rusiei, Ucrainei, OSCE, precum și ai separatiștilor proruși din Donețk.

Amintim că NATO a prezentat dovezi ale prezenței militarilor ruși pe teritoriul Ucrainei, iar Uniunea Europeană a solicitat Rusiei să își retragă trupele în cel mult o săptămână, avertizând că, în caz contrar, vor fi aplicate noi sancțiuni împotriva celor care susțin separatismul din estul Ucrainei.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md