ZECI de ARME păstrate ILEGAL au fost ridicate de poliţişti
3102
De la începutul anului curent, oamenii legii au ridicat de la cetăţenii R. Moldova 53 de arme deţinute ilegal şi au anulat 74 de permise de portarmă.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, cifrele sunt mult mai mari decât în anul trecut, când, spre exemplu, au fost anulate 55 de permise de portarmă.
Poliţiştii îndeamnă posesorii de arme să fie vigilenţi şi amintesc faptul că tragerea cu armă de foc în locuri publice, în locuri nerezervate pentru tragere și în locuri rezervate, dar cu încălcarea modului stabilit, se sancţionează cu amendă de până la 2 000 de lei cu sau fără privarea de dreptul de portarmă pe un termen de la 3 luni la un an.
Peste 53 de mii de persoane fizice și juridice din R. Moldova au în proprietate una sau mai multe arme.
Potrivit informațiilor oferite anterior Ziarului NAȚIONAL de către Direcţia securitate publică a Inspectoratului General de Poliție, în Registrul de stat al armelor sunt înregistrate 52 690 de persoane fizice în proprietatea cărora se află 67 335 de arme de foc, iar 439 de persoane juridice deţin în posesie 4 989 de arme de foc.
Dintre aceste arme, peste 15 mii au ţeava ghintuită, iar 42 de mii sunt cu ţeava lisă. Oficial, sunt înregistrate 7 389 de pistoale cu gaze, deținute legal.
13.07.2018
19:30
24.03.2018
08:30
03.03.2018
09:01
22.02.2018
09:02
05.10.2017
11:40
06.09.2017
09:01
21.11.2016
19:00
12.05.2016
19:30
28.01.2015
14:19
30.12.2014
14:47
19.09.2014
11:05
10.09.2014
15:15
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
















