22:34:04 28.03.2024
Stiri

Xena, „prinţesa războinică“, la 48 de ani. Vezi cât e de schimbată!

Monden 28.07.2016 08:02 Vizualizări4920 Autor: Ziarul National
Xena, „prinţesa războinică“, la 48 de ani. Vezi cât e de schimbată! sursa: google.ro


Lucy Lawless, actriţa care a devenit celebră în anii '90, după ce a jucat în serialul „Xena, prinţesa războinică“, arată diferit acum, la 48 de ani.

Lucy Lawless înseamnă Xena. Este rolul care a făcut-o celebră în întreaga lume şi chiar dacă au trecut mulţi ani de atunci, lumea încă o vede ca pe „prinţesa războinică". Timpul îşi spune, însă, cuvântul, iar la aproape 50 de ani, vedeta este schimbată.

La sfârşitul săptămânii trecute, actriţa a fost prezentă la Entertainment Weekly Con-X, eveniment dedicat industriei de benzi desenate, organizat în San Diego, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

Ea şi-a vopsit părul în două culori, blond şi negru, renunţând la culoarea preferată, castaniu, şi a optat pentru o ţinută obişnuită - pantaloni bleumarin şi o cămaşă cu mâneci lungi bleumarin cu imprimeuri albe, care se asortau foarte bine cu pantofii fără toc de aceeaşi culoare.

În comparaţie cu apariţiile din anii trecuţi, când încă mai păstra ceva din look-ul sexy cu care a cucerit o mulţime de fani, actriţa s-a mai îngrăşat, iar culoarea părului nu o avantajează, chiar tinde să o îmbătrânească. Dar asta nu înseamnă că nu arată bine pentru vârsta ei, iar diferenţa faţă de look-ul din trecut este explicabilă, ţinând cont de anii care au trecut de atunci. Pe de altă parte, Lucy Lawless şi-a păstrat atitudinea pozitivă şi, zâmbitoare şi relaxată, a luat cuvântul pe scenă.

Actriţa a mărturisit în trecut că nu a fost mereu într-o formă atât de bună ca pe vremea când juca în serialul care i-a adus celebritatea. În plus, la începutul filmărilor s-a descurcat mai greu, pentru că era destul de neîndemânatică când avea de turnat scenele de luptă.

„În primii doi ani am fost plină de vânătăi. Când eram elevă mi se spunea că sunt neîndemânatică şi ironia sorţii a făcut ca eu să ajung să o joc pe Xena, dar când iei câţiva pumni în faţă îţi formezi reflexele”, a povestit ea într-un interviu acordat în luna iunie publicaţiei Weekend Today.

Lucy a mai spus că atunci când a încheiat filmările pentru „Xena” era într-o formă mai bună decât atunci când a început să joace în acest serial, ceea ce a ajutat-o în următoarele roluri de acțiune.

„Era distractiv, dar aveam și mult de tras”. Cu toate acestea, actrița a recunoscut că nu mai suportă strigătul prințesei războinice. „Pot să spun că e cel mai enervant sunet pe care l-am auzit vreodată? Nu-l mai suport. Le cer scuze mamelor și taților din toată lumea pentru că au fost nevoiți să audă așa ceva”, a declarat ea.

Serialul „Xena: Prinţesa Războinică”, un spin-off al altui serial fantasy, „Hercules”, s-a încheiat după şase sezoane, în anul 2001.

Anul trecut, postul de televiziune NBC a anunțat că intenţionează să producă o nouă versiune a serialului „Xena: Prinţesa Războinică/ Xena: Warrior Princess”, la aproape 20 de ani de la debutul seriei originale, relatează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Nu se știe dacă Lucy Lawless îşi va relua rolul prinţesei războinice Xena în noua producţie. În schimb, Sam Raimi şi Rob Tapert, producători executivi ai serialului original, au fost deja incluşi în echipa de producţie a noului show TV.

Publicaţia The Hollywood Reporter, citată de Mediafax, a susținut că noua versiune va avea premiera în 2016, la peste două decenii după debutul show-ului original pe micile ecrane, în 1995.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md