VOTAT // În câteva luni vor rămâne doar 15 instanțe judecătorești în R. Moldova!
1505
Începând cu 1 ianuarie 2017, în R. Moldova vor exista 15 instanțe judecătorești, față de 44 câte există acum.
Legea cu privire la reorganizarea hărții judecătorești a fost votată, joi, în lectură finală de către Parlament.
Potrivit experților în domeniu, reducerea numărului de judecătorii va permite îmbunătăţirea calităţii actului judecătoresc, eradicarea corupţiei şi eficientizarea cheltuielilor publice.
Potrivit legii aprobate, noile instanţe judecătoreşti vor fi create prin comasarea judecătoriilor existente, astfel încât în fiecare judecătorie să fie cel puțin nouă judecători. Toate cele cinci judecătorii din Chişinău vor fi comasate într-o singură judecătorie. Judecătoriile specializate (militară și comercială de circumscripție) își vor înceta activitatea.
Reorganizarea hărții judecătorești implică construcția de noi sedii pentru instanțele judecătorești rămase, inclusiv construcția sediului unic pentru judecătoria mun. Chișinău. Până la construcţia noilor sedii, judecătorii urmează să activeze în sediile curente, care vor deveni oficii ale instanțelor nou create.
Construcţia sediilor se va efectua treptat, până la 31 decembrie 2027. Potrivit studiului de fezabilitate, reorganizarea hărții judecătorești va costa 1,18 miliarde de lei. Optimizarea va genera anual economii nete de 45,3 milioane de lei, iar recuperarea investițiilor va avea loc în 17 ani.
Proiectul de lege votat prevede că mandatul tuturor președinților și vicepreședinților de instanțe va înceta la 1 ianuarie 2017. Asta deși Centrul de Resurse Juridice din Moldova a propus anterior ca mandatele președinților și vicepreședinților să fie încetate doar în cazul judecătoriilor care vor dispărea în urma optimizării. În caz contrar, independența sistemului judecătoresc va fi pusă în pericol. Această propunere însă nu a fost acceptată.
Optimizarea hărții judiciare reprezintă una din cele mai importante acțiuni de reformă asumate prin Strategia de Reformă a Sectorului Justiției pentru perioada 2011 – 2016.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
13.11.2026
18:34
13.11.2026
18:18
13.11.2026
18:09
13.11.2026
17:53
13.11.2026
17:49
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”


















