Vladimir Putin dezvăluie că grupul mercenarilor „Wagner” a primit în ultimul an aproape un miliard de euro de la statul rus
1132
Grupul de mercenari Wagner a primit în ultimul an aproape un miliard de euro de la statul rus, a dezvăluit marţi preşedintele Vladimir Putin, citat de AFP şi dpa.
„Din mai 2022 până în mai 2023, statul a achitat 86,262 miliarde de ruble (circa 922 milioane de euro la cursul actual - n. red.) ca plăţi pentru grupul Wagner”, a afirmat liderul de la Kremlin într-o şedinţă cu comandanţii militari, transmisă de televiziunea rusă.
Putin a recunoscut că Rusia a finanţat „în întregime" mercenarii conduşi de Evgheni Prigojin, a cărui firmă, Concord, a câştigat în acelaşi timp 80 de miliarde de ruble (aproximativ 850 de milioane de euro).
„Sper că în cursul acestor operaţiuni nimeni nu a furat nimic, sau ca să zic aşa, n-a furat „un pic”. Bineînţeles, vom verifica toate astea”, a mai spus preşedintele rus, citat de Agerpres.
Înainte de invazia în Ucraina, Moscova a negat câţiva ani orice legătură cu Wagner, reaminteşte AFP.
Autorităţile ruse au anunţat marţi că pregătesc transferul către armată al echipamentelor militare grele ale mercenarilor, iar aceştia pot opta pentru înrolarea ca militari ai ministerului apărării, plecarea în Belarus sau întoarcerea la familiile lor.
Autorităţile ruse au anunţat marţi că pregătesc transferul către armată al echipamentelor militare grele ale mercenarilor, iar aceştia pot opta pentru înrolarea ca militari ai ministerului apărării, plecarea în Belarus sau întoarcerea la familiile lor.
După revolta de sâmbăta trecută a mercenarilor lui Prigojin, directorul Gărzii Naţionale a Rusiei, Viktor Zolotov, a cerut echiparea forţelor din subordinea sa cu blindate şi armament greu cu rază lungă de acţiune. El a arătat că Garda, care răspunde de ordinea publică pe teritoriul Rusiei, dispune de artilerie şi elicoptere de atac, dar nu şi de arme de tipurile cu care este dotat grupul Wagner.
Zolotov a susţinut că în timpul rebeliunii, la care Prigojin a renunţat când mercenarii ajunseseră la 200 de km de Moscova, Garda Naţională s-a concentrat asupra căilor de acces către capitală şi că grupul Wagner "nu ar fi putut cuceri" oraşul.
Garda Naţională, cu efective de 200.000 de soldaţi, a fost înfiinţată de Putin în 2016 şi este subordonată direct preşedintelui. Zolotov este considerat un aliat apropiat al acestuia.
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















