Vladimir Bolea, la aniversarea CALM: „Trăim cu toții pe aceeași stradă – o stradă care începe în centrul satului și se termină în inima Europei. O stradă care trebuie reparată, modernizată, luminată, dar mai ales – trebuie parcursă împreună”
1185
Administrația locală este fundamentul statului, a declarat viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, la conferința Parteneriatului Estic, cu tema „Consolidarea dialogului privind reforma administrației locale în Republica Moldova”, organizată cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființarea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).
Adresându-se primarilor prezenți, viceprim-ministrul a subliniat că dezvoltarea țării începe în comunități și poate fi realizată prin cooperare între administrația locală și cea centrală: „Trăim cu toții pe aceeași stradă – o stradă care începe în centrul satului și se termină în inima Europei. O stradă care trebuie reparată, modernizată, luminată, dar mai ales – trebuie parcursă împreună”.
În cadrul discursului său, viceprim-ministrul a pledat pentru un parteneriat autentic cu autoritățile locale, bazat pe coeziune și colaborare, subliniind că succesul este posibil doar prin implicarea activă a tuturor nivelurilor de guvernare.
„Suntem prea mici ca să fim dezbinați. Nicio localitate nu se poate ridica singură. Indiferent de viziuni sau ideologii, ne dorim cu toții același lucru: o Moldovă care contează pentru cetățeni și în relațiile cu partenerii internaționali”, a precizat viceprim-ministrul.
Ministrul Bolea a subliniat că Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va continua să sprijine autoritățile locale prin programe de investiții și va promova politici adaptate realităților: „Rolul meu este să creez punți, nu ziduri. Să ofer instrumente, nu piedici. Să mă asigur că niciun sat nu e prea mic ca să nu conteze și nicio comună nu e prea departe ca să nu ajungă Europa la ea”.
Evenimentul aniversar a reunit reprezentanți ai Guvernului, fondatori ai CALM, lideri locali și parteneri internaționali, pentru a celebra un deceniu și jumătate de eforturi comune în direcția descentralizării, autonomiei locale și parcursului european al Republicii Moldova.
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
10.10.2026
20:55
10.10.2026
20:03
10.10.2026
20:01
10.10.2026
19:16
10.10.2026
18:50
10.10.2026
18:47
10.10.2026
16:52
10.10.2026
14:07
10.10.2026
13:52
10.10.2026
13:43
10.10.2026
13:36
10.10.2026
13:21
10.10.2026
11:35
10.10.2026
08:31
10.10.2026
07:05
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime






















