Violeta Ivanov: „Voi LUPTA ca indemnizația unică la nașterea copilului să crească până la 24 000 de lei”
1339
Indemnizații de până la 24 000 de lei la nașterea copiilor și indemnizații lunare pentru susținerea copilului până la vârsta de 18 ani sunt o parte din prevederile programului candidatului Partidului ȘOR la alegerile prezidențiale, Violeta Ivanov, pentru tineri și tinerele familii.
Potrivit Violetei Ivanov, de la începutul campaniei electorale a discutat cu sute de familii tinere și a primit sute de mesaje din partea lor, care o întrebau despre ce prevede programul prezidential „Moldova-2024” pentru ei. „Nici nu puteam să trec cu vederea viitorul acestei țări. Tinerii sunt prioritatea noastră, iar pe lângă acțiunile generale, menite să transforme țara noastră în una prosperă, avem și acțiuni direcționate anume pentru tineri și tinerele familii”, a menționat Violeta Ivanov într-o postare pe Facebook.
Ivanov spune că una din cele mai importante acțiuni din programul echipei sale este sprijinul familiilor la nașterea copiilor. „Noi luptăm de ceva vreme în Parlament să fie majorată indemnizatia la nașterea copilului până la 16 000 de lei pentru primul copil și până la 24 000 de mii de lei pentru următorii copii născuți în familie”, a amintit Violeta Ivanov.
De asemenea, Violeta Ivanov și echipa sa își propune să instituie suplimentar o indemnizație pentru susținerea copilului, care să fie acumulată într-un cont bancar până copilul va împlini vârsta de 18 ani. Aceasta va fi, în prima lună, echivalentul salariului mediu pe economie, adică aproape 8 000 lei la ziua de azi, după care, lunar, timp de 18 ani va fi de 2% din salariu mediu.
„Eu cred că R. Moldova va deveni o țară plină de oportunități pentru tineri, o țară din care copiii să nu mai vrea să plece peste hotare lăsându-și părinții și buneii, o țară în care să vrea să locuiască copiiii și nepoții noștri. Moldova va fi o țară a schimbărilor, iar noi vom aduce aceste schimbări!”, a concluzionat Violeta Ivanov.
Partidul „ȘOR” amintește că programul „Moldova -2024” al Violetei Ivanov și echipei sale prevede acțiuni și programe sociale pentru toate categoriile de populație. „Acestea vor fi posibile grație unui plan de relansare și creștere economică a R. Moldova datorită fortificării rolului statului în economie, construirea de fabrici de procesare și modernizarea agriculturii, optimizarea veniturilor și cheltuielilor bugetare, etc”.
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
13:28
05.10.2026
13:03
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
10:40
05.10.2026
10:33
05.10.2026
10:26
05.10.2026
09:59
05.10.2026
09:47
05.10.2026
08:38
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















