17:37:20 25.04.2024
Stiri

VIDEO // Vezi ce LEGENDĂ stă la baza Suceviţei

Reportaj 23.04.2015 20:00 Vizualizări1641 Autor: Ziarul National


Mănăstirea Suceviţa se află în nord – estul României, în judeţul Suceava, la doar 18 km faţă de oraşul Rădăuţi, pe valea răului Suceviţa. Construcţia bisericii a fost realizată laînceputul secolului al XVI – lea, însă a fost atestată documentar câţiva ani mai târziu, în 1582. La fel că şi în cazul multor mănăstiri de pe teritoriul Moldovei şi în cazul Mănăstirii Suceviţa stă la baza o legendă.

Aceasta spune că o femeie simplă, pentru a-şi răscumpăra păcatele, a adus pe parcursul a 30 de ani cu carul ei tras de bivoli piatră pentru a putea fi realizată construcţia. În prezent, mănăstirea a fost inclusă în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Printre ctitorii Mănăstirii Suceviţa se află familia Movileștilor, cărturari, mari boieri, domnitori ai Moldovei, dar şi ai Ţării Româneşti, din secolele XVI – XVII. Mănăstirea a fost construită folosind un stil arhitectural moldovenesc, însă îmbinat cu elemente de artă gotică şi bizantină, iar stilul vechilor biserici moldoveneşti de lemn nu avea cum să lipsească. Pictura, atât cea interioară cât şi cea exterioară a bisericii este foarte amplă, îmbinând naraţiuni atât din Noul Testament, cât şi din Vechiul Testament.

Pe latura nordică a mănăstirii poate fi admirată scena „Scară Virtuţilor” - lupta binelui împotriva răului şi încercarea oamenilor de a-şi recâştiga chipul pierdut odată cu căderea lui Adam şi a Evei în păcat. Pictori ai şcolii moldoveneşti au pictat pe pereţii celor trei abside „Rugăciunea tuturor sfinţilor”, o tema cu caracter unic în lumea tuturor creştinilor ortodocşi.

Pe latura sudică a bisericii au fost reprezentate „Acatisul Maicii Domnului”, „Rugul în flăcări”, „Arborele lui Iesei” ce are la bază filozofi antici şi „Acoperământul Maicii Domnului”. Paul Henry, un cercetător de artă francez, a spus despre pictura murală a Mănăstirii Suceviţa, potrivit locuriuitate.com, că este „testamentul artei moldoveneşti”.



Turiştii care doresc să viziteze Mănăstirea Suceviţa, pot vizită şi muzeul acesteia, un muzeu ce deţine o colecţie foarte bogată de artă medievală a Moldovei (acoperămintele mormintelor Domnitorilor Simion Movilă – 1609 şi Ieremia 1606, caseta de argint a doamnei Elisabeta, epitaful cu 10.000 de mărgăritare, capodopere ale broderiei, portrete laice ale epocii şi altele). Alături de picturile de la Mănăstirea Suceviţa, Mănăstirea Voroneţ, Mănăstirea Arbore şi Mănăstirea Moldoviţa au fost considerate capodopere ale artei universale.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md