VIDEO // Un fost președinte al R. Moldova recunoaște senin: „Putin mi-a permis să privatizez o vilă, pe șoseaua Rublyovskoe”
7381
rise.md „Când mi-am terminat mandatul, Putin mi-a permis să privatizez o vilă în suburbia Moscovei, pe șoseaua Rublyovskoe. Am vândut-o. Am mai avut un apartament în Arbat, centrul Moscovei. L-am vândut. Și o sumă de bani am pus-o în bancă, ca să am niște dividende. Iată unde-i sursa mea de viață”, declară Petru Lucinschi, cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, într-un interviu pentru RISE Moldova.
Petru Lucinschi explică pentru aceeași sursă de ce numele lui a apărut în raportul „Kroll 1” privind frauda din sistemul bancar din Republica Moldova și cum a ajuns să cumpere 4,8% de acțiuni la Unibank cu 18,7 milioane de lei împrumutați. O parte din acești bani – 4,8 milioane de lei – i-a luat direct de la Ilan Șor, pe atunci om de afaceri.
Petru Lucinschi: El vine odată la mine și-mi spune: ‘Noi cumpărăm o bancă, sunt condiții foarte urgente, trebuie până la 5% să luăm acționari. Vă propunem să deveniți acționar, iar noi peste un an de zile vindem și o să aveți un profit foarte bun, cinstit’. Nu-l bănuiesc că el a făcut cu intenție rea.
Un alt subiect abordat – dosarele penale ale celor doi fii ai săi. „Sunt absolut convins de faptul că copiii mei sunt cinstiți”. Fiul mai mare, Sergiu Lucinschi, a fost condamnat în România la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj, trafic de influență și fals în declarații. Celălalt, Chiril Lucinschi, fost deputat liberal-democrat, a fost condamnat în Republica Moldova la cinci ani și jumătate de închisoare pentru spălare de bani. În ambele cazuri, sentințele nu sunt definitive.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















