12:07:35 28.03.2024
Stiri

VIDEO // TROFEUL de la Wimbledon, prezentat de Simona Halep, în faţa a peste 20.000 de români: Mulţumesc României! Aici m-am născut şi aici sper să trăiesc toată viaţa

Sport 18.07.2019 10:31 Vizualizări1828 Autor: Ziarul National
VIDEO // TROFEUL de la Wimbledon, prezentat de Simona Halep, în faţa a peste 20.000 de români: Mulţumesc României! Aici m-am născut şi aici sper să trăiesc toată viaţa


Mii de suporteri români au venit, miercuri seară, pe Arena Naţională, pentru a participa la ceremonia în cadrul căreia Simona Halep și-a prezentat trofeul de la Wimbledon. Pe stadion au fost prezenţi, printre alţii, Gheorghe Hagi, Ion Ţiriac, Daniel Dobre, Gabriela Szabo, Mihai Leu, Elisabeta Lipă şi Gică Popescu, informează mediafax.ro.

Peste 20.000 de oameni au venit să o vadă pe Simona Halep, campioana de la Wimbledon. Sportiva noastră a prezentat în faţa românilor trofeul cucerit. La festivitate au luat parte multe personalităţi din sport, care au venit să îşi arate recunoştinţa faţă de performanţa realizată.

Simona Halep a ţinut şi un discurs. Le-a mulţumit tuturor, de la familie, până la oamenii din stafful său, lui Ilie Năstase, Ion Ţiriac şi românilor care au fost alături de ea. "Este o seară specială pentru mine, şi anul trecut a fost, dar aceasta parcă este mai specială. Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit şi să ne gândim că se mai pot întâmpla astfel de zile. Este o onoare să vă am alături de mine. Am fost inspirată de toţi aceşti campioni care m-au aşteptat.

Îi mulţumesc familiei, în primul rând, tuturor antrenorilor, nu vreau să le dau numele, pentru că au fost mulţi. Bineînţeles, doamnei Virginia Ruzici, lui Ilie Năstase, care ne-a iubit să iubim acest sport, şi domnului Ţiriac, care mi-a dat sfaturi destul de dure, dar au fost foarte importante. Bineînţeles, României, pentru că m-am născut aici şi aici sper să trăiesc toată viaţa", a declarat Simona Halep, la festivitatea de pe Arena Naţională.

„E seara noastră, nu doar a mea. Le mulţumesc tuturor care mi-au transmis mesajele video. E o onoare să fiu aici. O parte din acest trofeu îl dedic mamei mele, a fost visul ei să câştig la Wimbledon. Mulţumesc familiei, tuturor antrenorilor...de la patru ani şi jumătate am avut cei mai antrenori, fiecare a pus o cărămidă carierei mele. Îi mulţumesc lui Ilie Năstase şi domnului Ţiriac, sfaturile sale sunt foarte importante. Mulţumesc României, sper să trăiesc aici toată viaţa", a spus Halep.

„E al ţării acest trofeu, în primul rând. E o seară foarte specială pentru mine, vă mulţumesc că aţi venit. Să ne bucurăm şi să ne gândim că mai pot fi astfel de zile", a spus Simona.

Evenimentul a început cu intonarea imnului României, cântat de Andra.

Sportiva din Constanţa a obţinut o performanţa uriaşă la Wimbledon, reuşind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.

Simona Halep a avut un parcurs impresionant de-a lungul turneului de Grand Slam, ea învingând nume mari precum Aliaksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang, Elina Svitolina şi Serena Williams. Trofeul de la Wimbledon este al doilea titlu de Grand Slam obţinut de Simona Halep. Primul este trofeul de la Roland Garros, din anul 2018, atunci când a întâlnit-o, în finală pe Sloane Stephens, pe care a învins-o cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md