VIDEO // STRICĂCIUNILE provocate de ploaia puternică de astăzi: Sate întregi fără LUMINĂ, acoperişuri smulse şi arbori doborâţi
1683
Copaci doborâţi peste automobile, blocând drumuri, inundaţii ale curţilor oamenilor, acoperişuri smulse şi sate întregi fără energie electrică.
Acestea sunt câteva dintre consecinţele ploii şi vântului puternic de astăzi.
Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, în trei localități - Borceag, Cucoara şi Tătărești din raionul Cahul au fost doborâţi mai mulţi arbori. În orașul Cahul, doi arbori au căzut peste două automobile pe care le-au deteriorat.
Arbori doborâţi mai sunt înregistrați și pe traseul din apropierea orașului Comrat, dar și pe traseul Ceadâr-Lunga - Tomai.
Pompierii din sudul țării au fost alertați pentru a interveni și la școala primară „A.Donici” din Cahul, unde șuvoaiele de apă inundau curtea instituției. Salvatorii au întreprins măsuri de curățare a canalelor de evacuare a apei și au redirecționat șuvoaiele, astfel evitând riscul inundării curții insituției.
În curțile câtorva gospodării din satele Manta și Colibași, același raion, a pătruns, totuşi, apa. În alte câteva gospodării din orașul Ceadâr-Lunga au fost distruse acoperișurile, fiind smulsă țigla metalică.
Tot în urma ploii cu vânt, de la ora 12.00 au rămas fără energie electrică locuitorii din 95 de localități din 12 raioane: Cantemir (24 de sate), Hâncești (16 sate), Nisporeni (13 sate), Leova (12 sate), UTA Găgăuzia (9 sate), Ialoveni (7 sate), Taraclia (5 sate), Cahul (4 sate), Cimișlia (3 sate), Căușeni (2 sate), Călărași(1 localitate), și Chișinău (1 localitat
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM


















