VIDEO // Pentru a-și determina fosta iubită să revină lângă el, un tânăr din R. Moldova le-a trimis rudelor și prietenilor poze INTIME cu aceasta
2210
Disperat că l-a părăsit iubita, un tânăr de 28 de ani din raionul Basarabeasca a vrut s-o determine să revină la el, publicând pe rețelele de socializare, dar și trimițând rudelor acesteia înregistrări video și imagini intime, făcute fără acordul fetei.
O tânără de 20 de ani a depus acum o lună plângere la Poliție, spunând că fostul ei iubit, care la acel moment se afla în Marea Britanie, a făcut publice înregistrări video și imagini intime, obținute în perioada când erau împreună, dar fără acordul ei.
Cei doi au avut o relație de aproximativ un an, iar după ce s-au despărțit, insul a plasat în mediul online înregistrări video și imagini intime, le-a transmis inclusiv rudelor femeii și altor persoane, încercând astfel să o determine pe fată să se întoarcă lângă el.
Oamenii legii au pornit o cauză penală pentru hărțuire sexuală și încălcarea inviolabilității vieții personale, iar insul a fost reținut zilele trecute în momentul intrării în R. Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău.
În timpul reținerii, de la ins au fost ridicate dispozitive pe care se conțineau mai multe înregistrări video și imagini din viața personală a victimei.
Suspectul este reținut pentru 72 ore și riscă închisoare de până la 5 ani.
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
13:28
05.10.2026
13:03
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















