VIDEO // Propunerile PAS pentru ÎMBUNĂTĂȚIREA sistemului electoral. Ce le reproșează Maia Sandu lui Dodon și Plahotniuc: „La cât de UMFLAT în pene este Dodon…”
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu împărtășește inițiativele Partidului Democrat (PD) și Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) de schimbare a sistemului electoral, dar vine cu un proiect menit să îmbunătățească actualul sistem. PAS a pregătit chiar o inițiativă legislativă în acest sens, care urmează să fie înregistrată în Parlament de „deputați responsabili”, a declarat liderul formațiunii, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi.
Potrivit Maiei Sandu, PD și PSRM, care au propus două proiecte privind modificarea sistemului electoral, nu vor decât să se mențină la putere prin orice mijloace. „Schimbând sistemul electoral, Vlad Plahotniuc și Igor Dodon vor să fraudeze alegerile. Noi nu credem că într-un stat capturat putem să schimbăm sistemul electoral. Noi venim cu câteva propuneri menite să îmbunătățească actualul sistem”, a menționat sursa citată.
Prima propunere făcută de PAS se referă la procesul de votare în diasporă. Astfel, formațiunea propune ca peste hotarele țării să fie deschise circa 150 de secții de votare și să fie exclusă limita de 3 000 de buletine pentru fiecare dintre acestea. La fiecare secție de votare urmează să fie repartizate câte 8 000 de buletine, iar procesul de votare să aibă loc în zilele de sâmbătă și duminică.
O altă propunere a celor de la PAS se referă la finanțarea partidelor. „Propunem micșorarea cuantumului donațiilor din partea persoanelor fizice și juridice pentru un partid. Actualmente, o persoană fizică poate acorda unui partid donații de peste un milion de lei, iar persoanele fizice - peste două milioane de lei. Noi credem că o persoană fizică poate să facă donații de până la 31 800 de lei, iar persoanele juridice - peste 63 de mii de lei. De asemenea, propunem să fie eliminată interdicția privind donațiile cetățenilor aflați peste hotare. Moldovenii din afara țării să poată avea posibilitatea să doneze până la 16 mii de lei”, a menționat juristul PAS, Sergiu Litvinenco.
Pentru ca procesul de votare să fie cât mai transparent, PAS vrea ca ân fiecare secție de votare să fie instalate câte două camere de supraveghere, iar procesul de votare să poată fi urmărit on-line de către cetățeni.
„Noi considerăm că aceste lucruri pot fi înfăptuite foarte ușor. Trebuie de limitat donațiile din partea persoanelor fizice și juridice. De cele mai multe ori, aceste donații depășesc cu mult veniturile persoanelor care le fac. Dacă cei din PD și PSRM ar fi finanțați transparent, atunci nu văd cum ar putea ei să facă așa campanii pentru susținerea votului uninominal, pe de o parte, și sistemului mixt, pe de altă parte. Aceste modificări cerute de PD și PSRM nu vin să îmbunătățească legea, dar să slăbească procesul democratic. Eu, de exemplu, nu-mi amintesc ca Dodon să fi vorbit în campania electorală despre schimbarea sistemului electoral”, a subliniat Sandu.
În același context, liderul PAS a criticat dur „colaborarea” dintre Plahotniuc și Dodon. „Așa cum spuneam, Dodon a promis în campania prezidențială că va lupta cu corupția, cu Plahotniuc… Dar vedem acum că Dodon se comportă cu Plahotniuc ca și cu un ou de Paști, se teme să nu-l spargă. Eu cred că, la cât de umflat în pene este Dodon, s-ar putea ca el să se spargă mai devreme”, a precizat sursa citată.
Maia Sandu a mai adăugat că propunerea lui Dodon privind schimbarea sistemului electoral este parte a spectacolului. „De fapt, propunerea lui Dodon privind implementarea sistemului mixt, ca alternativă pentru uninominalul lui Plahotniuc, a deconspirat înțelegerile pe care le au cei doi. Dodon vrea să ne bage pe gât acest sistem, pentru că Plahotniuc are nevoie de o finalitate cu schimbarea sistemului electoral. Se va spune că, uite, a fost găsit un compromis, că modificarea sistemului electoral o vrea și un partid din opoziție. Dodon are de plătit unele polițe lui Plahotniuc. El nu are cum să se exprime liber, să spună ce vrea. Sunt dependenți unii de alții, sunt dependenți de procuratură, iar procuratura de ei. Mi-e milă de ei”, a conchis Sandu.
Amintim că, ieri, Vlad Plahotniuc a declarat că PD va insista în continuare pentru implementarea sistemului uninominal, iar Igor Dodon a amenințat că va bloca acest sistem.
Lotul de vaccin antigripal achiziționat de stat, pe cale de a fi epuizat
Statul din Europa în care se poate ajunge cu cele mai multe rute directe de pe Aeroportul Internațional Chișinău: Zboruri directe către zece orașe din această țară
Curtea Constituțională va decide în această săptămână dacă validează sau nu cel de-al doilea mandat de șef al statului câștigat de Maia Sandu