VIDEO // ESCROCUL care accidentează intenționat mașinile în trafic este căutat de poliție. Sunt șanse mici să fie găsit
2984
Șoferul automobilului de model „Mercedes”, care a provocat intenționat zilele trecute un accident rutier cu scopul de a extorca bani, este căutat de poliție. Inspectoratul Naţional de Patrulare s-a autosesizat pe marginea acestui caz, care a avut loc pe bulevardul Gagarin din capitală, iar automobilul de culoare neagră, cu numere de înmatriculare „C 061 BB”, a fost dat în orientare.
Potrivit șoferului Mihai Socolovschi, victima celor doi escroci, incidentul a fost provocat intenționat de conducătorul „Mercedes”-ului cu numere de înmatriculare transnistrene. Mai exact, Socolovschi a vrut să schimbe banda, iar conducătorul mașinii de culoare neagră i-a luat fața, după care a dat înapoi. Imediat după ce au simțit impactul, doi bărbați au ieșit din automobil și l-au acuzat pe Socolovschi că i-ar fi lovit.
Șoferul-victimă le-a arătat că are la bord o cameră de luat vederi și că deține dovada că accidentul a fost provocat intenționat. Cei doi s-au urcat imediat în mașină și au părăsit locul accidentului.
Inspectoratul Național de Patrulare a înregistrat plângerea lui Socolovschi și a dat mașina în orientare. Totuși, polițiștii l-au informat pe șofer că va fi foarte dificil să-i găsească pe făptași și asta pentru că nu există o bază comună cu partea stângă a Nistrului.
Clipul video a fost postat de Nicolae Lungu pe pagina sa de Facebook.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria


















