Voronin minte iar…
2609
Punct de sprijin
După ce a fost aplaudat de mai mulți comentatori, precum că e un politician adevărat și, iată, optează pentru viitorul european, acesta din nou a schimbat macazul.
Mai bine zis, s-a întors „la 380 de grade”, vorba unui predecesor renumit de-al său. Mai întâi a fost pentru UV, apoi a susținut UE, ca să se întoarcă din nou cu fața spre Est. Sâmbătă, fiind la o adunare la Comrat, el le-a zis comsomoliștilor locali că trebuie să ne integrăm în Uniunea Economică EuroAsiatică (UEEA). A mai adus și argumente convingătoare (în opinia lui) în favoarea acestei opțiuni. „În UEEA, de la noi nu se cere nimic. Dacă ceva nu-ți place, poți spune despre asta în mod deschis. Fără să fii violat ca în cazul UE. Ce ne poate da UE? Ne va strivi cu piața sa”, a punctat liderul comunist.
Nu voi polemiza cu Voronin. Ar fi prea mult să comentez aceste afirmații. Mi-am imaginat pur și simplu cum se reunesc în taină Barroso, Merkel și alți demnitari europeni care pun la cale un plan secret de cotropire economică a R. Moldova. Având în vedere coraportul dintre economiile R. Moldova și UE, e o decizie chiar strategică pentru europeni. De genul să mai deschidem sau nu încă un supermarket în cartierul vecin.
Nu m-ar deranja nici direcția pentru care pledează Voronin. Pentru că există o bună parte din electorat care susține vectorul estic de dezvoltare a țării și acesta a susținut constant PCRM. Problema e că, cu ceva timp în urmă, liderul comunist ne zicea de la postul național de televiziune că nu te poți integra în ceva care nu există. Au văzut și auzit toți. A mai zis că susține integrarea în UE și că Acordul de Asociere trebuie semnat, dar se poate de perfecționat. Când a făcut asta? Exact când a trebuit să facă curățenie în partid pentru a-i elimina pe susținătorii vectorului estic. După ce a finalizat operațiunea cu eliminarea disidenților din conducerea de partid, a renunțat imediat la cele spuse.
Acum este clar că vectorul dezvoltării nu contează pentru liderul comunist. Implicit și pentru PCRM. Care trebuie să devină doar o mașină de vot care reacționează univoc la comenzile bătrânului general. Monolitul partidului a fost restabilit. Nu știm pentru cât timp. Dar fiți siguri că, dacă mai apar opinii separate, Voronin va schimba direcția ori de câte ori va avea nevoie. Pentru că direcția nu contează. El poate merge în orice direcție. Ceea ce contează în jocurile puterii este controlul. De aceea și partidul va merge acolo, unde va dori vojdiul proletariatului. Indiferent cu cine și în ce coaliție. Indiferent în ce direcție va trebui de mers – la Est sau la Vest. Scopul este unic și clar – accederea la putere. Iar acesta, știut lucru, scuză mijloacele.
Unica problemă care nu este luată în calcul de Voronin este următoarea: ce trebuie să creadă electoratul comunist din toată cacealmaua asta? Că toți politicienii mint e lucru știut. Doar că nu poți minți de trei ori pe zi diferit la același subiect…
06.08.2024
09:03
2944
Campioana Irina Rîngaci, PRIMA reacție după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „E o înfrângere dureroasă... Au fost piedici, tensiuni, presiune... Îmi pare rău că am dezamăgit atâta lume, care a sperat și a crezut în mine”
18.02.2017
16:17
3731
Cât costă apartamentul din New York deţinut de fiica avocatului poporului de la București
19.10.2016
08:30
5259
Pentru cine votăm la alegeri? Igor Dodon: Moldov(e)an sau „mâna Moscovei”?
13.10.2016
15:50
6604
Pentru cine votăm la alegeri? Maia Sandu: tehnocratul care a ales să învingă politicienii
05.10.2016
10:52
9766
Pentru cine votăm la alegeri? Dumitru Ciubașenco: candidatul unui singur decret
30.09.2016
08:30
10629
Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul care trece prin zid”
23.09.2016
08:30
5235
Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernarea sau în opoziție?
16.09.2016
08:01
6203
Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentru „adevăr” versus interese
12.09.2016
08:30
8372
Pentru cine votăm la alegeri? Principiile și valorile lui Marian Lupu
27.08.2016
13:13
7067
SĂRBĂTOAREA DIN ŢARC
17.08.2016
17:26
4782
Moldova în calea tuturor răilor
05.08.2016
09:22
5201
Consolidarea jertfelor și călăilor
18.04.2026
12:02
420
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
352
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
423
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
621
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
623
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
557
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
611
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
629
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
615
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
673
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
710
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
655
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
658
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1283
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1013
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
867
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
888
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
870
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
894
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
801
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1061
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
843
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
803
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
954
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
962
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
Macron vrea „zi fără ecrane” şi interzicerea reţelelor sociale sub 15 ani: Europa pregăteşte o nouă „majoritate digitală” pentru protejarea copiilor
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














