22:47:19 28.03.2024
Stiri

Toamna protestelor

Opinii 09.09.2015 12:14 Vizualizări2699 Autor: Victor Ciobanu
Toamna protestelor


Punct de sprijin

Duminică, PMAN a fost arhiplină. Și nu contează câte mii de cetățeni au fost exact. Au fost mulți.

Am fost în piață. Am discutat cu mai mulți oameni, unii chiar necunoscuți. Ce să zic? Disperare și dezamăgire. Asta am văzut și am auzit duminică. Cei care ne ziceau că lumea n-o să iasă, au greșit. Ca de obicei.

Apoi, după marele protest (cei care ne ziceau că lumea n-o să vină, deja insistau că au fost puțini) au rămas sute, în corturi. Așa protestul s-a permanentizat. De ce?

Pentru că guvernarea nu a învățat o lecție simplă. Cetățenii trebuie ascultați și auziți. Această reacție era previzibilă încă după apariția Barometrului din aprilie. Când 9 din 10 cetățeni s-au simțit sărăciți. Brusc. Pentru că leul s-a prăbușit. De ce s-a prăbușit, am scris de mai multe ori. Acum, președintele ne zice că se miră de ce Drăguțanu se mai află în post. Dar un președinte nu trebuie să se mire! El trebuie să acționeze. Chiar dacă nu-i prerogativa lui, ci a Parlamentului să-l demită pe guvernatorul BNM. Și dacă guvernarea o făcea la timp, poate nu se ajungea la situația actuală. Premierul, cel puțin, a avut bunul-simț să-și ceară scuze de la oameni pentru situația în care s-a ajuns. Și a promis că azi se va întâlni cu protestatarii.

Dar guvernarea nu se uită pe sondaje. Ea are alte argumente – noi am câștigat alegerile i.e. încrederea cetățenilor. Nu-i adevărat. Alegerile – da, ați câștigat. Dar încrederea – nu. Asta arată sondajele. Ați sesizat diferența? Ah, da, uitasem. Voi nu știți să citiți sondaje. Atunci, rugați-i pe cei care știu să vă povestească.

De aceea vă treziți cu proteste. Pe care nu știți să le gestionați. Mai întâi ne ziceți că lumea nu va ieși. Apoi, când lumea iese, voi nu ieșiți. Care e problema?

Ajungem la punctul cel mai important. Alegerile anticipate. Asta s-a cerut în piață. Pentru că demisiile primelor persoane sunt doar un mecanism de declanșare. Problema e ce se întâmplă dacă avem alegeri? Orice lider responsabil care cere acest lucru trebuie să aibă și răspunsul. Or, organizatorii n-au răspuns clar la această întrebare. Este evident că platforma civică „DA” va da naștere unui proiect politic nou. Dar pe moment acesta nu există. Și de la constituirea unui partid nou până la acumularea voturilor e o cale lungă. Iar cea mai importantă resursă în construcția de partid (dincolo de finanțare, lider, echipă, structuri etc.) este timpul. Cei care nu înțeleg acest lucru, riscă să mai nască încă un proiect politic mort. Cum au mai fost multe.

De aceea, în eventualitatea alegerilor, „DA” (mai exact partidul care-l va naște) nu are șanse mari.Or, șansele sunt mult mai mici decât ale lui Dodon și Usatîi. Care cer și ei alegeri anticipate. Ba mai anunță și proteste. Care va fi rezultanta acestor proteste cu vectori diferiți, nu cred că poate cineva să prezică. Există teoria politică care ne zice că alegerile sunt un exercițiu democratic. Există și tehnologia politică care face ca unii să câștige alegerile, iar alții să le piardă. Asta-i diferența dintre teorie și tehnologie.

Și despre revindecările protestatarilor. O sugestie. Ele trebuie să fie: 1) – raționale și 2) – realizabile. Cred că toți vor susține cererea de demisie a conducerii BNM, CNA, PG. Și nu văd de ce guvernarea n-ar satisface aceste cerințe. Ca și multe alte cerințe care, de fapt, se regăsesc în programul de guvernare. Dar nu poate fi pusă cap de listă demisia președintelui (fără a avea un mecanism rezultativ de alegere a acestuia) care creează implicit un vid al puterii cu consecințe imprevizibile. Ca să nu ajungem în situația deja tradițională că suntem buni doar la prima parte a procesului cu datul JOS, dar nu suntem capabili să producem schimbări SUS. Or, acesta ar trebui să fi scopul, nu-i așa?


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md