Sfântul Gheorghe și Pământul făgăduinței
2291
Punct de sprijin
Azi, creștinii sărbătoresc ziua Sfântului Gheorghe. Două știri mi-au atras atenția. Știri care doar completează tabloul suprarealist al prezentului în care trăim.
Prima știre: evrei din Odesa au pregătit un plan de plecare din regiune în cazul intensificării violenţelor, una dintre variantele luate în calcul fiind trecerea frontierei în Republica Moldova, afirmă lideri ai comunităţii evreieşti, citaţi de ziarul „The Jerusalem Post”.
Comunitatea evreiască din Odesa, care are cca 30 000 de membri, a pregătit 70 de autocare cu care ar urma să fie evacuaţi cât mai mulţi membri în caz de necesitate, menționează publicația.
Chiar dacă liderii comunităţii evreieşti susțin că nu sunt vizaţi direct de violenţe, ei au întocmit planuri de evacuare în cazul intensificării conflictului. Conform rabinului Refael Kruskal, liderul organizaţiei filantropice „Tikva”, unele dintre persoanele rănite în violenţele produse vineri la Odesa sunt etnici evrei, astfel că sunt necesare măsuri de precauţie.
Cei care au citit romanele lui Remarc își amintesc că evreii migrau dintr-o țară europeană în alta înainte de a veni acolo războiul. Iată că și acum se pregătesc să fugă. De cine? Bună întrebare. Cu atât mai mult că nu o iau spre Pământul făgăduinței, ci spre Chișinău. Straniu itinerar și iată de ce.
A doua știre e că în Chișinău a fost demonstrată cea mai mare panglică Sf. Gheorghe din lume. De câțiva ani, organizațiile proruse promovează aceste acțiuni. Doar că situația între timp s-a schimbat. Cei care umblă cu lentocika nu au sesizat că simbolismul acesteia este deja altul. Cu siguranță, pentru ucraineni. Dar și pentru moldoveni, prin optica războiului din Ucraina. Ca să nu mai zic că și anterior aceasta n-a fost univocă. Pentru că bunicii noștri au luptat și de o parte, și de alta, după cum a trecut tăvălugul războiului. Acum, aceasta nu mai simbolizează doar victoria în al Doilea Război Mondial. După violențele din Ucraina, aceasta simbolizează deja și separatismul. Este semnul distinctiv al omuleților verzi care au intervenit militar în țara vecină și al susținătorilor locali ai acestora. Să nu înțelegi asta, ba să mai legi panglici pe porțile Ambasadei Ucrainei la Chișinău, e o sfidare a bunului-simț și o acțiune provocatoare. Ambasada Ucrainei a condamnat acţiunile care promovează sentimente antiucraineşti în Republica Moldova, pentru a obţine dividende politice.
„Ne referim la declaraţiile radicale şi agăţarea panglicii „Sfântul Gheorghe” de către partidul comunist în cadrul unui miting desfăşurat pe 5 mai în faţa Ambasadei. Din păcate, sub acoperirea acestor panglici, în ultimele luni, separatiştii organizează provocări în masă în Ucraina, care se soldează cu multe jertfe în rândul poporului".
De fapt, asistăm la un război al simbolurilor. Unii sărbătoresc ziua Sfântului Gheorghe, alții leagă panglici în numele lui. Unii umblă cu panglici bicolore, alții – cu tricolore. Ce trebuie să facem în aceste condiții? Cei care vor să umble cu lentocika – la Tiraspol cu Rogozin sau la Comrat cu Usatîi, n-au decât s-o facă. Doar că să nu insiste s-o lege peste tot, mai ales acolo unde nu se poate. Cel mai important e ca aceasta să nu prindă și la noi alte conotații. Și să nu repetăm scenariul din Ucraina.
Nu știu exact - vor ajunge evreii din Odesa să vină în R. Moldova sau nu. Principalul e să nu dea Domnul să fugă evreii noștri de aici. Pentru că e semn rău…
06.08.2024
09:03
18.02.2017
16:17
19.10.2016
08:30
13.10.2016
15:50
05.10.2016
10:52
30.09.2016
08:30
23.09.2016
08:30
16.09.2016
08:01
12.09.2016
08:30
27.08.2016
13:13
17.08.2016
17:26
05.08.2016
09:22
27.06.2026
06:45
27.06.2026
05:18
27.06.2026
02:40
27.06.2026
01:28
27.06.2026
01:07
27.06.2026
00:41
26.06.2026
23:38
26.06.2026
20:28
26.06.2026
20:06
26.06.2026
18:36
26.06.2026
18:30
26.06.2026
18:19
26.06.2026
18:07
26.06.2026
18:05
26.06.2026
17:59
26.06.2026
17:20
26.06.2026
17:12
26.06.2026
16:32
26.06.2026
16:32
26.06.2026
15:47
26.06.2026
15:35
26.06.2026
15:26
26.06.2026
14:01
26.06.2026
13:46
26.06.2026
12:55
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
















