Majoritatea mută

Punct de sprijin

Explozia de sâmbătă de la plenara CC a comuniștilor a produs victime. Deocamdată, trei. Ce va urma? – iată întrebarea.

Să fie clar din start – nu sunt și niciodată n-am fost nici fan și nici susținător al comuniștilor. Ba chiar invers. I-am criticat cu orice ocazie. Inclusiv pentru că nu sunt comuniști, ci mai degrabă un partid burghez. Care parazitează pe nostalgia celor săraci. Care a inventat așa-zisa revoluție liberală, al cărei scop a fost, de fapt, organizarea dependenței totale a raioanelor față de centru (asta după ce au lichidat județele – ca să-și așeze oamenii în funcții). Care ne-a aburit cu economia de servicii (de fapt, un lobby ordinar în favoarea importatorilor și în detrimentul producătorilor, în urma căruia au fost pierdute 400 de mii de locuri de muncă). Ca să nu mai zic de preluările ostile de business (raiderism) și deschiderea dosarelor tuturor oponenților politici. Am scris despre asta o mulțime de materiale în perioada guvernării de glorie a comuniștilor. Nu-mi plac nici acum. Nici cu boicoturile lor, nici cu revoluția de cafenea – vorba vojdiului proletariatului moldav (de altfel, miliardar cu acte în regulă, cum afirmă mai mulți comentatori și politicieni), nici cu bădărănia liderului.

Totuși, observând și comentând procesul politic, trebuie să constat un fapt – e cel mai mare partid de la noi. Care obține de fiecare dată cel mai bun scor electoral. Și care mult timp părea un monolit de nezdruncinat în cele mai bune (?) tradiții ale predecesorului său, PCUS. Iată că din 2009 ceva s-a schimbat. Betonul comuniștilor a început să se fisureze. Plecările mai multor fruntași, câte unul sau în grup, au condus mai întâi la pierderea puterii și trecerea în opoziție. Care a provocat la rândul său o altă serie de plecări. Dar chiar și aflarea în opoziție părea să nu afecteze ratingul acestui partid, ceea ce era într-un fel paradoxal. Conform diferitelor sondaje, comuniștii acumulau același rezultat ca și cele trei partide democratice împreună. Totuși, cantitatea trebuia să treacă și în calitate. Și ultimul scandal din PCRM e dovada. De data aceasta, procesul ar putea deveni ireversibil. De ce?

În primul rând, disonanța cognitivă din capul votantului comunist va fi greu de depășit. Am urmărit mai multe comentarii de pe forumuri, inclusiv cele de limba rusă și am constatat o debandadă totală. Tkaciuk care îi chema în Uniunea Vamală – mesaj absolut clar și agreat de aceștia - este declarat dușman al poporului și exclus din conducerea partidului (e doar un prim pas). Voronin se bâlbâie și încearcă să le lămurească că și în UE nu-i rău. Iar Acordul de Asociere despre care CC a declarat că ar duce, chipurile, la colonizarea R. Moldova, iată că trebuie doar îmbunătățit. Ca să nu mai zic că e o mare diferență când Voronin vorbește din foița scrisă de Tkaciuk și când încearcă cu mare greu să improvizeze singur. Și chiar culmea e să-l excluzi pe cel care a scris platforma electorală votată unanim de aceeași plenară a CC. Dar astea-s problemele comuniștilor. Cum am zis, n-am simpatii nici față de unul, nici față de altul. Voronin ne-a rugat insistent să nu ne băgăm nasul în treburile partidului. Așa și vom proceda. Vom aștepta cuminți când vor ajunge în toamnă la rezultatul lor natural de 10-12%. Să fim și noi în rând cu lumea. Și să nu mai zică nimeni că suntem unica țară europeană unde comuniștii sunt la guvernare…

P.S. În Istoria PCUS a fost un episod când bolșevicii i-au biruit pe menșevici (care în realitate erau în majoritate). În PCRM au biruit menșevicii. O majoritate mută.