08:50:00 20.04.2024
Stiri

La număratul bobocilor

Opinii 07.10.2015 09:01 Vizualizări2492 Autor: Victor Ciobanu
La număratul bobocilor


Punct de sprijin

Pentru că e toamnă și nu mai e atât de mult până la sfârșitul anului, e util să vedem cu ce ajungem acolo. A venit și FMI să ne ajute.

FMI și-a încheiat vizita în R. Moldova. A plecat, dar a promis că se va întoarce, vorba unui personaj din desene animate. Posibil chiar până la sfârșitul anului. Firește, dacă ne vom face temele. Cel puțin, așa rezultă din declarațiile făcute de premierul Streleț în cadrul unui briefing. Ce trebuie să facem? Voi face o traducere din limbajul oficial în unul mai simplu.

În sectorul energetic. Tarifele nu pot fi micșorate/suspendate arbitrar și asta era absolut previzibil și comentat de mai mulți experți. Poziția general cunoscută a organismelor internaționale este că tarifele sunt bazate pe costuri. Niciun fel de argumente, precum că ele ar fi prea mari pentru populație și de aceea nu pot fi majorate, nu se acceptă. Guvernul poate să compenseze anumite categorii de populație (premierul ne zice că mecanismele sunt pregătite încă din august) și acești parametri au fost coordonați deja cu FMI. Deci, se cunoștea din start abordarea FMI și totuși s-a mers pe varianta populistă de suspendare provizorie (pentru două luni) a tarifelor de către ANRE. Care a venit cu argumentări ridicole, mai cerând prestatorilor și audit extern.

Ca să fie clar – ANRE nu poate să nu includă diferențele de curs survenite din cauza deprecierii leului în tarif pe motiv că așa iese prea mult. Nu poate nici să nu le ajusteze ani la rând pe motiv că vin alegerile. Pentru că în lege este scris că instituția este independentă. Cu totul altă problemă este că ANRE poate (dar n-o face) verifica corectitudinea calculării și structura tarifului și să răspundă clar la întrebarea – de ce distribuitorii trebuie să procure energia electrică prin firme intermediare? Cu atât mai mult că s-a scris că acestea majorează factura finală cu 50% (expertul Tofilat) sau cu 35% (ex-premierul Sturza). Oricare din aceste două cifre ar fi corectă, ea compensează deprecierea leului și este suficientă pentru a nu majora tariful. Să vedem ce va face ANRE până în noiembrie și cât de independentă este.

În sectorul bancar. Aici trebuie să finalizăm lichidarea celor trei bănci falimentate. Premierul ne-a asigurat că mergem conform planului și pe 16 octombrie li se vor retrage licențele. Chiar nu văd probleme. La lichidare ne pricepem bine. Doar că FMI mai adaugă o sugestie – să facem o radiografie a sistemului financiar. Traduc. Mai avem încă trei bănci deloc mici sub supravegherea specială a BNM. Nu cunoaștem în continuare cine sunt proprietarii adevărați ai băncilor. Mai avem de ales și o conducere nouă a BNM care trebuie să fie independentă de imixtiunile politicului. Spicherul Candu a și promis că guvernatorul va fi numit până la 15 noiembrie. Va fi selectat transparent, va fi profesionist, integru și independent. Aștept cu nerăbdare să văd acea persoană. Care până la urmă va trebui să fie votată de majoritatea parlamentară. Oricât de bune și transparente ar fi aparent intențiile comisiei de selectare, numirile se fac de politic prin asumarea majorității. Așa, o paranteză.

Va mai veni FMI până la sfârșitul anului? Firește, dacă îl vom ruga. Va semna un Memorandum nou? Firește, dacă ne vom face temele. Sper tare mult că nu vom avea pe cine demite în ajunul vizitei. Nu de alta, dar se termină toamna și am putea să nu mai avem ce număra. Iar apoi vine și iarna…


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md