Gazoductul: Vorbe mai multe, fapte mai puține

Punct de sprijin

Gazul românesc a traversat în sfârșit frontiera R. Moldova. Semn clar că a venit primăvara.

Ceremonia de lansare a gazoductului Iaşi-Ungheni a avut loc miercuri în satul Zagarancea, raionul Ungheni, la platforma C. De gaz românesc vor beneficia 19 localităţi din raionul Ungheni, inclusiv oraşul Ungheni şi două sate din raionul Nisporeni.

La ceremonii ne pricepem bine. Am mai avut una în luna august a anului trecut. A fost aprinsă flacăra simbolică, s-au ținut cuvântări frumoase, după care a trebuit să mai treacă o jumătate de an ca gazul să apară în țeavă. Instituțiile noastre au demonstrat toată capacitatea lor de organizare și planificare. Ba nu se elibera licența, ba nu se putea stabili tariful pentru transportare și tot așa. De parcă gazoductul a apărut peste noapte și era o surpriză pentru autorități. Cam așa pe timpul sovietic s-a lansat uzina metalurgică din Râbnița – s-a tăiat panglica, televiziunea a arătat deschiderea simbolică, după care construcția a mai continuat un timp.

Ei, slavă Domnului, gazul s-a pornit. Conform contractului semnat între companiile „OMV Petrom Gas” și „Energocom”, R. Moldova va primi în 2015 un milion de metri cubi la un preț de cca $ 255 pentru o mie de metri cubi de gaze. Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a declarat că e un pas important în implementarea strategiei Guvernului de a se conecta la piața energetică a UE. Importanța valorificării potențialului gazoductului a fost menționată și la întâlnirea ministrului de Externe, Natalia Gherman, cu premierul român, Victor Ponta. Deci, toate declarațiile oficiale s-au făcut. Problema e ce facem mai departe?

Acum, conducta trebuie să fie extinsă până la Chişinău. Când vor începe lucrările, deocamdată, nu-i clar. Am citit în știri că fie va fi construită până în 2017, fie lucrările abia vor începe atunci. Eu aș zice că trebuiau să se înceapă imediat după finalizarea construcției la Ungheni. Pentru că o cantitate de un milion de metri cubi este infimă și rămâne doar simbolică la miliardul consumat de R. Moldova, iar Chișinăul asigură cca 60% din acest consum. Investițiile necesare se estimează la 150 de milioane de euro și este evident că, fără suportul UE, nu vom putea realiza proiectul. Ni se spune că se duc discuții, deși acestea trebuiau să fie deja finalizate încă de Guvernul precedent. Asta, firește, dacă știam să planificăm.

Sunt convins că nu putem tărăgăna rezolvarea acestei probleme, dacă e să vorbim serios despre securitatea energetică a țării. Nu trebuie să ne înșele faptul că iarna aceasta am avut gaze. Vreau să amintesc că țeava cu gazul rusesc trece prin Ucraina și pericolul închiderii robinetului doar crește, având în vedere situația din regiune. Pe de altă parte, Rusia a și anunțat construcția gazoductului spre Turcia în scopul ocolirii Ucrainei. De aceea, nu avem prea mult timp pentru reflecții.

În paralel, trebuie rezolvate și problemele aferente care vor apărea cu siguranță. Ce facem cu implementarea pachetului energetic III? Am amânat-o și nu facem nimic? Ducem tratative cu „Gazprom”? Apropo, ucrainenii au și trecut la formula negocierilor în format trilateral cu participarea UE. N-ar fi cazul și noi să trecem la acest format? Nu de alta, dar am putea să ne trezim cândva cu gazoductul construit, iar „MoldovaGaz” („Gazprom”, de fapt) să refuze transportarea gazului românesc prin conductele care-i aparțin?

Desigur, trebuie să salutăm acest prim pas. Dar și să fim conștienți că mai avem o mulțime de probleme pe care este bine să le rezolvăm la timp.