Când vom stârpi sovok-ul din noi?
2759
Punct de sprijin
Deunăzi am văzut la știri cum moldovenii își manifestă recunoștința față de ajutorul occidental.
Zeci de indicatoare rutiere de pe traseul Sărăteni-Soroca, reparat recent, au fost demontate şi deteriorate. Iar parapetele de pe marginea drumului au fost smulse de locuitorii satului Căpreşti, raionul Floreşti, deoarece acestea le încurcau atunci când îşi duceau animalele la păscut. Au mai fost furate și becurile de pe pilonii iluminării stradale.
Frumos, nu-i așa?! Poporul american ne dă bani ca să reparăm un drum. Mulți bani. Pe care noi nu-i avem. Apoi angajează firme străine ca să-l construiască calitativ, pentru că noi știm doar să furăm asfalt și să plombăm bortele. Ne face și trotuare ca cetățenii să umble nu doar în ciubote. Ne mai instalează și iluminarea stradală ca să nu călcăm pe lângă trotuar.
Noi le arătăm recunoștința, în schimb. Așa cum știm mai bine. Scoatem indicatoarele și ne luăm acasă câte o bucățică de trubă (țeavă - n.r.) – mai știi, poate prinde bine la gospodărie. Dăm jos parapetul ca să treacă vacile. De parcă în sat nu-i primar și nu se putea face trecerea atunci când se construia drumul. Dar dacă suntem cu paie în cap – punem parapetul și apoi îl dăm jos. Las’ să meargă vacile pe unde vor ele, că-i democrație la noi. Ei, dar cum să nu furi un bec din alea mari de pe stâlp?! Ei și ce dacă nu va fi lumină în centru? Am trăit douăzeci de ani fără lumină și nu ne-a încurcat! În schimb, ai o frumusețe de felinar ascuns în beci sau în sarai! Că doar nu-l poți conecta în casă - și consumă mult, și poate să vadă cineva și să te pârască sectoristului. Ei, cu sectoristul ne înțelegem noi cumva – că-i cumătrul cumătrului nostru…
Vă mai amintiți cum în ajunul vizitei dnei Merkel cineva a furat vreo doi metri de gazon? Credeți că l-a pus frumușel în fața casei? Sigur că nu. Stă gazonul ascuns undeva – las’ să șibă!
Nici în capitală lucrurile nu stau mai bine. Este de ajuns să treci seara prin locurile unde ziua a fost piață sau prin parcurile publice ca să înțelegi că la capitolul păstrarea curățeniei avem până la Europa ca până la Lună. Putem să blamăm primăria oricât de mult (și vom avea dreptate), dar atâta timp cât scuipăm coji de răsărită pe jos, stând pe bancă alături de tomberon, nimic nu se va schimba. Îmi amintesc cum vecinul părinților ieșea să fumeze la scara de la bloc și – desigur, arunca mucurile pe jos. Pentru că scara e după ușă. E a tuturor și deci – a nimănui. Ca și parcul, ca și strada, ca și țara - până la urmă.
Bunelul îmi povestea odată că, după formarea colhozurilor, timp de câțiva ani oamenii lucrau bine și nu furau. Pentru că erau gospodari și așa au fost învățați. Ba chiar primeau și bani mulți, comparativ cu celelalte republici din URSS. Apoi, salariile s-au egalat și s-au micșorat până la nivelul mediu. După care oamenii au înțeles că nu mai are sens să muncești și că e mai bine să furi. Știți voi – la colhoz pe dealul mare…
De 23 de ani, deja URSS nu mai este. Dar sovok-ul în noi încă mai trăiește. Mai mult – acesta se reproduce la tinerii care nici măcar n-au apucat să trăiască pe atunci! Guvernarea de azi tot nu prea ne dă salarii. De aceea mi-e frică că vom trăi cu psihologia de sovok încă mulți ani înainte…
06.08.2024
09:03
18.02.2017
16:17
19.10.2016
08:30
13.10.2016
15:50
05.10.2016
10:52
30.09.2016
08:30
23.09.2016
08:30
16.09.2016
08:01
12.09.2016
08:30
27.08.2016
13:13
17.08.2016
17:26
05.08.2016
09:22
15.10.2026
19:45
15.10.2026
19:32
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:53
15.10.2026
17:27
15.10.2026
17:21
15.10.2026
16:59
15.10.2026
16:37
15.10.2026
16:18
15.10.2026
15:54
15.10.2026
15:47
15.10.2026
15:42
15.10.2026
15:37
15.10.2026
15:23
15.10.2026
15:18
15.10.2026
15:16
15.10.2026
14:44
15.10.2026
14:25
15.10.2026
14:10
15.10.2026
13:25
15.10.2026
12:51
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău
















