BEM și cele 50 de nuanțe de gri

Punct de sprijin

Ieri, Parlamentul a audiat raportul comisiei care a examinat situația de pe piața valutară și din sectorul bancar. Am încercat să urmăresc evenimentele.

Absolut previzibil, ședința a avut loc cu ușile închise. Ei bine, asta chiar mai puțin contează. Important e cu ce decizii va ieși Parlamentul.

E absolut previzibil că raportul comisiei cu parafa strict secret a apărut pe internet încă de dimineață. Ce-i drept, cam greu de citit, fiind o fotocopie de pe mobil, dar se poate. Așa e moda în capitala europeană de pe malul Bâcului – orice secret de stat devine cunoscut de toți (cei interesați, desigur) în câteva ore.

Îmi amintesc cum seara, după Hotărârea secretă a Guvernului, am fost contactat de un corespondent al unei publicații care mă ruga să comentez ce înseamnă acordarea împrumutului de urgență de către BNM celor trei bănci? Apropo, mi-a numit și suma exactă care a fost confirmată mult mai târziu. Cam așa e cu secretele de stat pe la noi. Așa că cei care secretizează documentele ar trebui să știe acest lucru – că până diseară acestea oricum se fac cunoscute. Ce să zic despre raport? Ați ghicit, și acesta, absolut previzibil, fără descoperiri-bombă, în schimb cu fraze foarte rotunjite și precaute. Mai pe scurt – vom perfecționa cadrul legislativ…

Tot atât de previzibil era că opoziția va ieși cu rapoarte alternative. Și socialiștii, și liberalii au ieșit cu declarații și rapoarte. Primul raport e cam pretențios, cu o analiză mai profundă macroeconomică. Care ar avea, probabil, sens pe timp de pace. Așa a cam deviat de la subiect. În schimb, concluziile sunt dure de tot – demisia și dosare penale pentru persoanele responsabile de la BNM, PG, CNA și băncile implicate. Al doilea raport, al liberalilor, mai la subiect și cu o incursiune istorică în mișmașurile de la BEM care începe cu 1994. Fapt ce confirmă că am avut dreptate când ziceam că de la BEM au furat toți și tot timpul. De aceea, și raportul oficial nu putea fi altfel.

Și, de aceea, insist de mai mulți ani că demult trebuia privatizată. Doar că transparent și în favoarea unei instituții bancare occidentale și nu a unui offshore. De ce? Argumentul e simplu și evident. Avem câteva asemenea bănci – mai mari și mai mici, doar că de acolo nu se aud scandaluri și ele sunt stabile.

Dar de rapoartele opoziției ziceam. Oricum sunt mai ample și mai informative decât cel oficial. Deși multe informații erau deja cunoscute grație presei, care la noi e mult mai operativă în investigații decât toate comisiile și organele de anchetă.

Mai spre seară, previzibil, au zburat și primele capete. Au fost demiși din funcții președintele CNPF, Artur Gherman, și viceguvernatorul BNM, Emma Tăbârță. Firește că fără demiteri nu se putea. Prea mare rezonanță socială au avut și criza valutară, și istoria cu cele trei bănci conduse de Shor. De ce n-a fost demis și Drăguțanu? Voi risca să presupun că e doar o chestie de timp. Prea evidente au fost inacțiunile sau acțiunile inadecvate ale BNM, ca să nu le zic complicitate.

Ce va urma? Greu de spus, cât de departe vor dori să meargă guvernanții. Deocamdată, constatăm că ne-am transformat într-o zonă gri de operațiuni financiare dubioase, într-o spălătorie regională. Prin care se spală sume enorme de bani străini. Și mai nou – sume mai mici, dar foarte mari pentru noi, de bani autohtoni.

UE luptă cu zonele gri și le elimină pas cu pas. Problema e ce vrem noi cu adevărat – să profităm în continuare de această situație gri, cu toate cele 50 de nuanțe, cum o facem acum sau, totuși, vrem în Europa și atunci trebuie să devenim transparenți?