Așteptându-l pe cel independent și puternic

Ieri, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a condamnat ferm atacurile teroriste care au avut loc la Bruxelles. Azi a expirat (mandatul președintelui) Timofti.

Prin ce s-a remarcat? Foarte greu de amintit. A fost cu siguranță cel mai neobservat și cel mai neimplicat președinte. Nu că aș fi avut mari așteptări de la el. Era clar din start că, după o criză fără precedent cu interimate demne de Guinness Book, acesta va fi o figură de compromis. Iar condiția principală impusă de jucătorii politici de atunci, care au asigurat votul, era neimplicarea. Mai exact vorbind, președintele trebuia să stea la Condrița, să nu le încurce băieților la trebile țerii și avea mână liberă să împartă medalii cu sacul. Cam asta a și făcut. A jucat rolul cosmonautului vietnamez din bancul cunoscut. Chiar dacă a încercat de câteva ori să nu desemneze judecători corupți, sistemul l-a lovit imediat peste mâini.

Cu excepția poate a unei replici, date lui Putin (ceea ce oricum nu înseamnă nimic, pentru că în politică replicile devin importante doar când obții rezultate – atunci pot deveni chiar citate), și a nedesemnării lui Plahotniuc în calitate de prim-ministru (dar și aceasta doar pe jumătate, sub influența directă a factorului extern), practic nu a demonstrat că are poziție. Nici nu putea, veți zice. Și veți avea dreptate. Parțial. Pentru că la final de mandat chiar era obligat să facă o figură frumoasă. Ca să intre cu adevărat în istorie. Vă imaginați că poate cumva să fie șantajat Comandantul Suprem al Forțelor Armate într-o țară normală?! Nici eu. Doar că țara nu-i normală. E una condusă de gopnici. Ca să nu mai folosesc termenul de stat capturat de care am obosit deja toți.

Așa tot va intra în istorie, dar cu o inscripție scurtă. Ca pe o piatră funerară. Iar noi vom participa la continuarea spectacolului. Vom investi speranțe că va apare un nou președinte care ne va salva. Avem vreo șansă? Bineînțeles că șanse există oricând. Doar că forțele sunt inegale. Și guvernarea va avea mare grijă ca să câștige cine trebuie. Va folosi tot arsenalul de resurse – financiare, administrative, mediatice, tehnologice ca să-și asigure rezultatul garantat. Cu siguranță vor apărea o duzină de candidați fără șanse, care ne vor duce iar pe filiera disputei geopolitice, lingvistice și identitare. Noi tradițional vom înghiți momeala, ne vom certa și ne vom bate la sânge pe aceste teme. Uitând de miliard, de oligarhul-șef și de captivitatea statului. Candidații reali ai opoziției vor fi impuși să alerge la toate televiziunile ca să-și piardă timpul în dezbateri inutile cu candidații fără șanse lansați de guvernare. Noi vom obosi și nu vom mai privi aceste dezbateri. Publicitatea va costa mii de euro ca să nu apară nimeni în afară de cine trebuie. Televiziunile ne vor arăta cât de bine bifează Guvernul foița de parcurs, cât de intransigent luptă organele abilitate cu corupții neînsemnați, iar majoritatea parlamentară va continua continuarea reformelor. Analiștii de curte ne vor povesti că doar un președinte care va conlucra cu Parlamentul și Guvernul va asigura stabilitatea atât de necesară pentru continuarea continuării reformelor. Așa guvernarea speră să-și asigure rezultatul dorit. Urmează să vedem cine anume va fi acel candidat independent și puternic, vorba unui analist.

Problema e că nouă nu ne trebuie un astfel de președinte. Nouă ne trebuie altul. Care va tăia ca-n varză în acest sistem putred și corupt. Pentru asta nu trebuie să ne lăsăm manipulați de guvernare. Nu trebuie să ne lansăm în discuții sterile. Nu trebuie să-i luăm în serios pe candidații irelevanți. Și, cu siguranță, nu trebuie să-l credem pe cel independent și puternic care ne va promite tot binele din lume. Trebuie să fim pregătiți pentru tot felul de surprize, inclusiv declanșarea campaniei mult mai devreme decât ni se promite. Și principalul – nu trebuie să renunțăm la proteste. E unicul lucru pe care guvernarea nu-l controlează. În mod ideal, alegerile anticipate concomitent cu cele prezidențiale ne-ar oferi șansa să schimbăm situația și să ne luăm țara înapoi.

Mai apoi, putem discuta și ce facem cu ea…