Vicepretorul sectorului Centru REVINE în funcție. Chirtoacă a PIERDUT în instanța de judecată
2842
Vicepretorul sectorul Centru al capitalei, Petru Budurin, va reveni la muncă, după ce instanța de judecată a decis că acesta a fost concediat ilegal. Decizia pronunțată de Curtea Supremă de Justiție pe 21 octombrie este irevocabilă.
Pe 23 aprilie 2014, primarul general Dorin Chirtoacă a emis o dispoziției prin care Petru Budurin a fost destituit din funcţia de vicepretor al sectorului Centru. Funcționarul a contestat dispoziția în instanță, care i-a dat dreptate. Pe 9 iulie 2014, Judecătoria Centru a anulat dispoziţia lui Chirtoacă și a dispus repunerea lui în funcţie, cu executarea imediată a hotărârii.
Primarul a refuzat să execute decizia magistraților, fiind sancţionat contravenţional. Pe 24 octombrie 2014, Budurin a fost restabilit în funcţie, dar nu a fost informat despre acest lucru și nu s-a prezentat la serviciu. Pe 26 noiembrie 2014, Budurin a fost din nou concediat pentru absenţa nemotivată de la serviciu.
Budurin s-a adresat din nou în instanță, motivând că „dispoziţie este ilegală şi eronată”. Reclamantul a invocat că, în cazul existenţei unei abateri disciplinare, urma să fie sancţionat timp de o lună de la momentul comiterii. Comisia disciplinară nu l-a audiat şi nu a solicitat careva dovezi.
Pe 21 octombrie curent, CSJ emis o decizie irevocabilă prin care a fost anulată dispoziția de concediere a lui Petru Budurin din funcția de vicepretor al sectorului Centru al municipiului Chișinău.
18.01.2023
14:28
22.12.2022
17:39
05.10.2022
12:59
12.04.2022
16:14
08.11.2021
12:17
28.10.2021
15:08
27.10.2021
09:44
07.07.2021
15:11
05.07.2021
08:29
30.10.2020
12:03
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
16.10.2026
15:17
16.10.2026
14:31
16.10.2026
14:18
16.10.2026
13:56
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















