Un tată cât două mame
4253
Inițiativă: Un șofer din Ungheni a deschis o organizație neguvernamentală care va ajuta mai multe persoane cu dizabilități să se reabiliteze
Într-o societate în care femeile sunt nevoite să plece peste hotare ca să-și întrețină familia, lăsând pe seama bunicilor sau vecinilor creșterea copiilor, în satul Grăseni, raionul Ungheni, există un caz unic, unde tatăl îngrijește de băiatul său de mai bine de doi ani, de când soția lucrează în străinătate. Iar acest lucru îi iese de minune. Fiul său, diagnosticat cu paralizie cerebrală infantilă la naștere, este inspirația și sursa de energie care îl alimentează pe bărbat. În vara aceasta, Ruslan Morari a înființat o asociație care va sprijini și alte persoane cu dizabilități.
Nu așteaptă banii soției
Pe Iulian Morari, în vârstă de cinci ani, l-am găsit jucându-se în compania tatălui. Cu un zâmbet larg, copilul asculta o poezie despre iepurele buclucaș. Băiatul nu merge, abia dacă scoate câteva sunete și mănâncă doar cu ajutorul cuiva. „El înțelege tot ce-i spun, de pildă, dacă mă duc să hrănesc animalele, îl anunț și stă cuminte până mă întorc, dar dacă nu-l atenționez, atunci plânge. La fel când îi comunic că trebuie să vorbim cu mama prin skype, chiuie de bucurie”, explică tatăl, căruia niciodată nu i-a trecut prin minte să-l abandoneze în vreun internat. „Cine-l va îngriji mai bine decât mine? Cum pot să am încredere în cineva străin? E sângele meu”, spune Ruslan.
Soția bărbatului e plecată de doi ani în Israel. Banii trimiși acasă sunt pentru achitarea studiilor fiicelor care învață la Medicină. Cât despre întreținerea gospodăriei, și Ruslan participă cu finanțe. „Eu nu aștept banii soției. Zilele acestea am lucrat ca șofer pe deal la strânsul grâului și mi-au achitat 500 de lei pe zi. Atât timp cât fetele sunt acasă și mă ajută cu băiatul, fac un ban”, spune încântat tatăl.
„Copilul meu e ca și ceilalți”
După ce a nimerit în serviciul social „Echipa mobilă” (EM), Ruslan s-a trezit la viață. A aflat o mulțime de lucruri utile, în urma cărora a prins curaj, putere și mai multă înțelepciune, iar de vorba „Cum o da Dumnezeu” s-a descotorosit complet. „În primul rând, am înțeles că fiul meu e ca și ceilalți. După care, am învățat drepturile persoanelor cu dizabilități: pot învăța la școală, pot beneficia de asistență medicală gratuită etc. Un alt lucru important este că am descoperit că nu trebuie să-mi ascund copilul în casă, ci să-l scot cât mai mult în societate. Chiar într-o zi am văzut cum două femei râdeau de o fetiță care mergea șchioapă. M-am apropiat și le-am spus că e urât ce fac, fiindcă mâine ar putea și ele să meargă așa, dar gestul lor nu m-a descurajat, ba din contra”, explică bărbatul.
Progresele lui Iulian
Zilnic, bărbatul se ocupă cu băiatul său. În urma masajului și a exercițiilor de gimnastică, Iulian a înregistrat progrese. „Exercițiile kinetoterapeutice pe care i le-am arătat le-a respectat pe toate și le face atunci când noi nu suntem. Iulian a devenit mai vesel, mai zâmbitor. Am observat cum s-a îngrășat și chiar a crescut, că la început era slăbuț. Capul îl întoarce într-o parte și alta, mânuțele sunt mai relaxate și asta e un succes”, declară kinetoterapeutul Alina Carapcevschi.
Totodată, specialiștii din EM menționează că la început nu se puteau obișnui cu Ruslan, fiindcă peste tot se implică femeile. „E un tată foarte grijuliu și niciodată nu am găsit copilul murdar sau flămând. E plin de inițiativă. Și nu e doar cu vorbe, ci și cu fapte. Mama, la fel are grijă de familie, cu toate că Ruslan nu așteaptă banii soției din Israel, ci are pe lângă casă animale, păsări și mai vinde una, alta”, spune șefa EM, Nicoleta Enachi.
Încrederea și speranța vin de la fiu
Ideea deschiderii unei organizații, pe care a botezat-o „Încredere și Speranță”, i-a venit în urma participării la trainingurile organizate de Asociația „Keystone Moldova”. Bărbatul nu s-a lăsat mult rugat și a început să bată pe la ușile tuturor oficialilor din Ungheni, explicându-le că vrea să amelioreze viața persoanelor cu dizabilități și a celor care au grijă de dânșii. „Mi-a fost greu la început, deoarece eu nu am studii superioare. Zilele acestea am fost anunțat că ONG-ul a fost înregistrat și că pot să mă apuc de lucru. Primul proiect deja l-am scris. Vreau să construiesc un centru de reabilitare pentru persoanele cu dizabilități și am găsit și niște finanțatori în Germania, care îmi vor da utilaje tehnice. Construcția va fi amplasată în s. Pârlița, în fostul ambulatoriu, dar trebuie să găsesc bani pentru renovare. Soția va trimite din Israel nămol și sare de mare. Dumnezeu e mare și are grijă de toți. Principalul e că mi-am găsit speranța”, spune Ruslan.
Socializare
Bărbatul are o mulțime de planuri. A găsit un sponsor, care îi va dona un microbuz cu care va transporta gratis copiii cu dizabilități la diferite mănăstiri. Sâmbăta trecută, bărbatul a organizat și primul weekend la natură cu mai mulți părinți care se află în aceeași situație. „Părinții care au copii cu dizabilități trebuie mai mult să socializeze și să nu le fie frică de acest pas. Pentru că aceste ieșiri în lume sunt importante atât pentru copiii lor, cât și pentru societate - să se obișnuiască cu noi. E drept că la început s-au arătat reticenți, neînțelegând ce vor face în acest sfârșit de săptămână, dar mai apoi s-au bucurat tare”, ne spune mândru de reușită tatăl lui Iulian.
29.01.2019
07:30
3773
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3331
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
14.01.2019
20:03
3278
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
17:20
2965
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
19.12.2018
20:03
4636
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
18:05
4567
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
12.12.2018
20:02
4194
FOTO // După ce a născut șapte copii, soțul a părăsit-o. Ce s-a ales din familie
12.12.2018
18:01
3907
Căsnicia NU e despre fericire, ci despre compromis
05.12.2018
20:04
3038
Am două relații în PARALEL. Îi iubesc pe amândoi. Dar nu vreau să rămân cu niciunul
03.12.2018
16:19
2137
POVEȘTI ADEVĂRATE // Un accident de mașină a lăsat-o paralizată, dar nu a încetat să lupte. Cea mai puternică dovadă de ambiție
26.11.2018
20:03
3916
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
26.11.2018
12:04
1869
MĂRINIMÍE// Bunicul care creste singur trei nepoțele
26.05.2026
12:26
31
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
26
ULTIMA ORĂ, DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
416
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
425
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
511
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
395
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
613
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
798
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
784
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
623
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
832
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
726
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
714
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
605
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
706
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
562
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
556
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
660
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
827
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
673
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
610
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
676
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
1049
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
635
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
729
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
Horoscopul zilei 26.05.2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














