Șapte copii până la 26 de ani. Al optulea e „pe drum”

Mamă-eroină // La doar 26 de ani, o femeie de la nordul R. Moldova crește și educă șapte copii, iar acum este însărcinată cu al optulea

Pe soții Vrabie din nordul R. Moldova nu-i sperie sărăcia și nici nesiguranța zilei de mâine de care se plâng alții. La cei 26 de ani ai săi, Maria crește și educă împreună cu soțul șapte copii, iar cel de-al optulea este pe cale să apară pe lume.

Fericire înmulțită la șapte

Are casă, masă și ce pune pe ea, chiar dacă trebuie să muncească mult pentru asta și îi este foarte greu, iar uneori ajunge la limita disperării. „La mine cu gramele nu merge nimic, totul e cu kilogramul. Chiar dacă sunt încă mici, o pâine de asta mare se consumă la o mâncare”, zâmbește Maria.

Nu s-a plâns multora de zile grele, deoarece nu o înțelegeau. Mai mult, o condamnau chiar, pentru că dă naștere la atâția copii. „Nu este ușor, dar este o bucurie înmulțită la numărul de copii pe care îi crești”, continuă femeia.

Cel cu aducerea banului în casă este soțul care muncește zilier prin sat. „Este greu, fiindcă nu prea ai unde face un ban pe loc, dar ne descurcăm. Merge și la săpat, prășit, tăiat lemne, tot ce are nevoie un om pe lângă casă. Mai primim și pentru copilașul cel mai mic indemnizația pentru îngrijire și mergem înainte”, ne spune pe un ton optimist mama celor șapte copilași.

Ajutoarele mamei

Trei fetițe și patru băieți sunt cei care îi luminează viața și îi dau o speranță în ziua de mâine familiei Vrabie. Cel de-al optulea este încă în burtă, iar mama speră că va fi fetiță, astfel ca să echilibreze balanța. Cel mai mare copil, una dintre fetițe, are nouă ani, iar cel mai mic – șapte luni.

Pot să spun că nu este atât de ușor, dar nici greu. Este foarte plăcut. Dimineața îmi ia puțin timp, pentru că până aranjez paturile lor, se face amiază deja. La masă, nu vrea unul să mănânce, celălalt de alături îi trage farfuria și mănâncă el. Nimic nu se pierde la noi”, zâmbește femeia.

Deși sunt încă micuțe, fetițele se implică în treburile casei și caută să o ajute pe mama. „Nu prea le permit, pentru că sunt încă mici. Chiar și bucătăria este cam mică, aragazul vechi și îmi este frică să nu pățească ceva. Dacă tare vor să mă ajute, le dau acolo să-mi curețe niște cartofi, ceapă, ce pot ele să facă. Mai spală câte vreo pereche de ciorapi, dar nu le obosesc prea tare. Vor reuși să muncească, lasă să-și petreacă fericit copilăria”, susține femeia.

Nu au bani pentru grădiniță

Trei dintre copilași merg la școală, iar patru sunt încă micuți și stau acasă. Grădinița nu o pot frecventa, deoarece... nu au bani să o plătească.

„Am locuit o perioadă în satul de baștină al meu și acolo știam că copilașii din familii nevoiașe mergeau gratis la grădiniță. Când am procurat această casă din satul vecin și am trecut cu traiul aici, m-am adresat primarului să mă ajute să-mi înscriu copiii gratis la grădiniță. Știți ce mi-a spus?: „D-apoi cine te pune să naști atâția copii, dacă nu ai cu ce îi întreține?”. M-am întors și am venit acasă. Nu-mi trebuie nici ajutor, nici nimic. Noi nu murim de foame, dar de... m-am gândit și eu că poate ne ajută cu ceva, dar dacă nu, nu e o problemă. O să cumpăr niște cărți și o să-i învăț eu singură pe copii să citească și să scrie. Adun eu bani și pentru niște cărți, că și acestea sunt foarte scumpe acum”, oftează Maria.

Fără bani și fără mașină

Au tot adunat bani și pentru o mașină. Au cumpărat-o, dar... ghinion. Mașina era pusă în gaj și le-a fost luată de către oamenii legii, astfel că s-au pomenit și fără mașină, și fără bani.

„Ne-a mințit cel de la care am cumpărat mașina. Nu am știut că este pusă în gaj. Acum am rămas și fără bani, și fără mașină. Nu a costat foarte mult – o mie și ceva de euro, dar pentru noi aceștia sunt bani enormi. Am vrut să avem o mașină, ca să ne putem deplasa unde dorim cu toți membrii familiei”, ne spune mama celor șapte copilași.

Ajutați de ONG

Aflând situația familiei Vrabie, organizația neguvernamentală „CCF Moldova - Copil, Comunitate, Familie” și-a oferit suportul pentru a le ușura cât de cât viața.

„Am cunoscut familia într-un moment de criză maximă. Acum câteva luni, disperată, mama m-a contactat, cerând un sfat, în momentul în care i s-a propus să aranjeze copiii la un centru de plasament. Necazurile familiei vin din lipsuri și sărăcie, dar părinții nu-și imaginează nici pentru o clipă cum ar putea trăi fără cele șapte perechi de ochi alături. Anume ei îi ajută să lupte. Tata muncește zilnic, este unicul care întreține familia, mereu sunt în căutare de a ieși cumva din situația grea. S-au resemnat după multiplele încercări de a apela la autorități, nu mai speră la ajutor din partea lor, fiindcă de obicei sunt criticați și chiar pe alocuri înjosiți, ne spun aceștia. Pe moment, prioritatea noastră este să le facilităm accesul la toate serviciile oferite de stat, la care familia are dreptul, precum și încadrarea celor doi copii mai mici de patru și șase ani la grădiniță”, a spus pentru Ziarul NAȚIONAL asistentul social CCF/HHC Moldova, Veronica Donciu.