05:07:35 20.04.2024
Stiri

Lupta unui tată din R. Moldova cu sistemul

Reportaj 30.10.2015 08:24 Vizualizări3485 Autor: Galina Munteanu


Lupta unui tată din R. Moldova cu sistemul poza simbol

Realitate // Tatăl unui copil cu autism nu-și poate înscrie copilul la grădiniță

Patru ani de nesomn, grijă și gânduri pe care cărare să meargă unde să întâlnească pe cineva care le-ar putea pune „fiica pe picioare”. Durerea a devenit și mai mare în familia Bodron din satul Pistruieni, raionul Telenești, când a început să li se închidă ușa în față.

Trăia în lumea ei

Au așteptat mult acest copil, așa cum își dorește fiecare familie sănătoasă un micuț. Viața le-a prins contur când pe lume a apărut fetița, doar că, la aproape doi ani de la naștere, au înțeles că ceva nu este în ordine.

Copila se dezvolta fizic bine, doar că trăia în lumea ei. „Când avea aproape doi ani, am observat că e cam stranie. Nu se juca cu copiii, se retrăgea într-un colt, trăia parcă într-o altă lume”, își amintește tatăl copilei, Mihai Bodron.

Părinții acesteia susțin că micuța s-a născut sănătoasă, dar a fost traumatizată la naștere, de unde i s-ar trage și boala. „A fost o naștere complicată. Avea un hematom la ceafă, dar după ceva vreme se absorbise și nu ne făceam griji. Uite că acela a fost un semnal care trebuia atunci să ne alerteze”, susține bărbatul.

„Nu știm exact diagnoza copilei”

Imediat ce au înțeles că ceva nu este în regulă cu copila lor, au început să bătătorească pragurile mai multor instituții medicale.

„Să vă spun sincer, nici până în ziua de astăzi nu știm exact diagnoza copilei noastre. Oficial zic că are autism infantil, dar alți medici pe care i-am consultat zic că alta ar fi problema. Fetița ar putea avea un hematom pe creier care o împiedică să fie ca ceilalți copii. Toți medicii pe care i-am consultat refuză să facă o intervenție chirurgicală. Ne zic că e riscant și s-ar putea încheia tragic. Fizic, fetița se dezvoltă foarte bine, e o dulceață de copilă, dar psihic e alta. Ți se frânge inima când vezi așa o ființă micuță și nu poți să o ajuți”, oftează tatăl fetiței.

Patru ani de tratament și reabilitare

Au urmat și mai urmează tratament și reabilitare. Unde auzeau ceva, acolo mergeau să ceară ajutor. „Schimbări spre bine sunt, dar trebuie reabilitare multă. În sat nu avem posibilitate să urmeze, și nici în raion. Acum, de câteva ori pe săptămână, mergem la un centru specializat din Orhei unde urmează niște proceduri. Nimeni cu nimic nu ne ajută, dar bani pentru asta ne trebuie cu nemiluita. Numai în ultima jumătate de an am cheltuit pentru reabilitare aproape 60 de mii de lei. Doar pentru a merge o dată la Orhei am nevoie de 150 de lei. Tot ce câștig cheltuim pentru tratament și reabilitare. Nu avem niciun privilegiu. Dar cu ce să-mi cresc și educ celelalte două fetițe?”, se întreabă bărbatul.

Respinsă de grădiniță

Și pentru că în sat și raion nu au posibilitate să-și înscrie copila la vreo grădiniță care dispune de specialiștii necesari pentru a lucra cu acești copii, părinții au apelat la una din Orhei, frecventată și de copii cu nevoie speciale, dar și aici ușa le-a fost închisă.

„Mi-au spus să merg la primarul de Orhei Ilan Șor și, dacă va permite el, atunci mă primesc. Culmea, am mers la primar și, când am întrebat când mă poate primi, secretara mi-a spus că tocmai în luna aprilie 2016. Poftim!”, se arată nedumerit bărbatul.

Ajutor din Israel

Când a înțeles că nu are la cine apela după ajutor în R. Moldova, a căutat o soluție peste hotarele ei.

„Am apelat la o clinică din Israel. Am vorbit chiar și cu medicii de acolo și mi-au spus că pot veni oricând, cu cât mai devreme, cu atât mai bine, dar de unde bani? Doar pentru a trece toate investigațiile avem nevoie de vreo cinci mii de dolari. Plus la asta, se mai adaugă și drumul, chiria. De unde să luăm noi acești bani, când eu și soția nu avem un loc stabil de muncă și, chiar dacă l-am avea...”, suspină bărbatul.

Până a ajunge la tratament, bărbatul ne spune că ar vrea ca micuța să frecventeze o grădiniță, să urmeze o reabilitare, dar că nu are unde.

Contactată de Ziarul NAȚIONAL, șefa Secției asistență socială Telenești, Angela Sârbu, ne-a spus că este la curent cu problema acestei familii și că „în măsura posibilităților” beneficiază de ajutor.

„Chiar simpatizez această familie cât de mult se străduiește pentru acest copil, găsesc puteri să meargă înainte, chiar dacă le este greu, dar și bugetul nostru este limitat. Îi ajutăm cu atât cât avem posibilitate”, susține Angela Sârbu.

Cei de la Serviciul de asistență psihopedagogică din raion ne-au spus că nu au înregistrat acest caz. „Pentru a beneficia de serviciile noastre, părinții trebuie să se adreseze la noi și îi putem facilita înscrierea la o grădiniță, dar și să beneficieze de serviciile oferite de noi”, ne-a spus Maria Botnaru.

Politici pentru educația incluzivă în grădinițe

La nivel de politici, R. Moldova a aprobat Programul de dezvoltare a educaţiei incluzive în R. Moldova pentru anii 2011-2020, plasând educaţia incluzivă la rangul priorităţilor de stat.

Documentul prevede intervenția cât mai timpurie în dezvoltarea copilului, stipulând nevoia de a dezvolta servicii de suport pentru procesul de realizare a unei educații incluzive și identificarea partenerilor implicați în acest proces: copiii, părinții, familia, autoritățile locale, societatea civilă, precum și instituțiile de învățământ.

„Doar printr-un management eficient, axat pe necesitatea beneficiarilor, putem să ajungem la ceea ce ne cere Codul Educației – respectarea dreptului fundamental la o educație de calitate pentru copii. La etapa actuală, Ministerul Educației este în proces de elaborare a politicilor pentru educația incluzivă în grădinițe. Ca să putem veni cu niște propuneri clare, se analizează cum ar fi mai corect de creat o matrice pe care am putea să o aplicăm pentru nivelul preșcolar, ce servicii de suport ar trebui să prestăm acestor copii, ce specialiști ar trebui implicați în acest proces”, a declarat directorul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, Virginia Rusnac.

În perioada anilor 2010-2014, Keystone Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, a implementat proiectul „Acces egal la educaţie”. Pentru a asigura continuitatea proiectului, din 1 ianuarie curent, Programul Educaţional „Pas cu Pas” şi Keystone Moldova implementează proiectul „Pilotarea educaţiei incluzive în instituţiile de învăţământ preşcolar din RM”.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md