04:01:23 24.04.2024
Stiri

Condamnați să se nască în pușcărie

Viața bate filmul 08.05.2015 08:30 Vizualizări6099 Autor: Galina Munteanu
Condamnați să se nască în pușcărie


Soartă // Văd în fiecare zi soarele printre gratii, iar la plimbare nu ies când vor, dar când li se permite

Are doar doi anișori și se joacă într-o căsuță pentru copii, instalată în curte. Alături de ea se urcă vesel pe tobogan Ionel. În luna octombrie va împlini trei anișori. Alături, însoțiți de mămicile lor, unele dintre ele însărcinate, se joacă cu mingea sau merg pe bicicletă alți copilași.

La câțiva metri, o mămică spală un covor, iar alta o ajută. O viață obișnuită din curtea unui bloc de locuit, dacă ar fi să nu privim împrejur de unde să ne „sară în ochi” sârma ghimpată care îngrădește gardul de beton de câțiva metri înălțime, pictat cu eroi din filme și care îi împiedică să ajungă la semenii lor din libertate. Așa își petrec primii trei ani din viață micuții născuți în pușcărie și ale căror mame mai au de stat ani buni la închisoare.

Departe de necazul mamei

Zâmbetul zglobiu arată că nu înțeleg unde se află. Sunt departe de grijile mamelor, iar acestea fac tot ce le stă în puteri ca micuții lor să nu ducă lipsă de nimic și să nu înțeleagă că dincolo de acest gard imens este o altă lume.

„Sărbătorim și zilele de naștere, Revelionul, Crăciunul, Paștele și Ziua Copilului. Să vedeți ce tort frumos, în trei etaje, am pregătit pentru ziua de naștere a copilașului meu. Seara, după ce i-am culcat, am stat cu colega de celulă și am amenajat odaia cu baloane, flori, desene pentru copii, iar dimineața când s-au trezit, nu-și puteau lua ochii de la aceste frumuseți. Măcar atâta bucurie…”, ne spune una dintre condamnatele de la Penitenciarul nr. 16 de la Pruncul.

I-a dat viață, după care l-a omorât

Elena a stat la închisoare doi ani și mai are de stat încă zece. A fost condamnată pentru omor la 12 ani de detenție.

„Am omorât dintr-o prostie”, ne spune Elena, în timp ce ochii încep să i se umple cu lacrimi. Ori de câte ori își amintește de copilași, începe să lăcrimeze.

„Aș căra toată ziua pietre, doar ca să fiu seara alături de copiii mei”, oftează femeia. Avea acasă încă trei copilași când l-a adus pe lume pe cel de-al patrulea. Nu l-a dorit. A ascuns de părinți și soț că este însărcinată, iar după ce a născut, „ajutată” de o prietenă, l-a înecat pe bebeluș. A doua zi, cele două au învelit cadavrul într-o pânză și l-au pus într-o cutie de carton și, pe timp de noapte, l-au îngropat la marginea cimitirului din localitate. Adevărul a ieșit la iveală, iar pentru păcatul săvârșit femeia va trebui să stea ani grei la închisoare.

„E foarte greu și nu poți să descrii în cuvinte prin ce clipe trecem. Chiar dacă avem toate condițiile aici, dorul de casă ne dărâmă”, mărturisește femeia în timp ce-și șterge lacrimile.

A dat naștere altui copilaș

Pe unul l-a omorât, iar altuia i-a dat viață. După ce l-a omorât pe cel de-al patrulea copil, a decis să dea naștere altuia. În timp ce era în a treia lună de sarcină, Elena a primit sentința dură. Soțul a „dispărut”, nu mai vine la ea, iar cei trei copilași sunt îngrijiți de către mama ei.

„E o durere fără margini să știi că nu poți să-i ajuți cu nimic. Aștept să mai crească puțin copilașul și să muncesc în penitenciar că să-i pot ajuta și eu cu ceva. Mama este la pensie și doar cu o pensie trebuie să îngrijească de trei copii, să le procure haine, de încălțat și de mâncare. Este și ea bolnavă și nu o mai țin puterile. Și când mă gândesc că acesta crește și va trebui să-l dau iar mamei să-l îngrijească…”, oftează Elena.

Nu și-a văzut copiii mai bine de un an

Pe unul dintre copilași îl încălzește noaptea, iar pe ceilalți trei nu i-a văzut de mai bine de un an. „Dacă ați ști ce se face acum în inima mea… Vreau să-i cuprind, să le simt căldura, cum răsuflă. Când au ei cel mai mult nevoie de mine, eu nu sunt lângă ei. E o durere fără margini”, inspiră adânc femeia.

Ordinea lucrurilor se schimbă atât de mult când ajungi după gratii cu un copil, încât ajungi să promiți că, atunci când te vezi în libertate, vei renunța la toate relele. Doar pentru copii.

După gratii pentru delapidarea averii străine

Durerea Elenei de fiecare zi o cunoaște cel mai bine acum colega de celulă, Maria, condamnată și ea la nouă ani de închisoare pentru delapidarea averii străine. Muncea încasator la o filială a unei bănci dintr-un raion. A comis greșeala cu bună știință, doar că nu se gândea că va ajunge vreodată aici. După gratii a ajuns când era însărcinată în luna a treia.

„Am fost luată chiar din sala de judecată. Era o zi ploioasă de primăvară, iar a doua zi trebuia să mergem cu soțul să plătim arvuna pentru sala unde urma să facem nunta. Nu a mai fost să fie. Au trecut trei ani de atunci. Parcă mai ieri. Cu copiii trece timpul repede, nu îmi imaginez ce va fi când va trebui să-mi ia copilul de lângă mine”, susține Maria.

Speranța femeii este ca instanța ierarhic superioară să-i reducă termenul de detenție ori chiar s-o elibereze. „Săptămâna viitoare urmează să am ședința de judecată. Mă rog în fiecare zi să ies mai repede de aici. Mi-am spus că, dacă ajung în libertate, nu am să mai pun semnătura pe niciun document. E o pată mare în viața mea”, ne spune Maria.

Pe moment, în Penitenciarul nr. 16 de la Pruncul își ispășesc pedeapsa zece mămici cu copilași. Când copiii împlinesc vârsta de trei, cu acordul mamelor, aceștia sunt duși pentru a fi mai departe îngrijiți în familie sau la rude.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md