12:07:39 26.12.2024
Stiri

VEZI cine sunt FINANȚATORII partidelor din R. Moldova și câți bani cheltuiesc acestea

Politică 16.09.2014 12:40 Vizualizări2970 Autor: Mariana Rață
VEZI cine sunt FINANȚATORII partidelor din R. Moldova și câți bani cheltuiesc acestea

Potrivit rapoartelor financiare depuse de partidele politice din R. Moldova la Ministerul Justiției, majoritatea acestora fac cheltuieli modeste și se întrețin din donații și nu din cotizații de membri.

Partidul cu cele mai mari venituri și cheltuieli în anul 2013 este Partidul Liberal Democrat.

Formațiunea indică în raportul său financiar venituri de peste șase milioane de lei și cheltuieli similare.

Jumătate din sumă reprezintă cotizații ale membrilor partidului, iar cealaltă jumătate – donații ale membrilor PLDM. Liberal-democrații au ales să își cheltuiască banii în cea mai mare parte pe organizarea activităților politice - 4,7 milioane de lei și pe întreținerea sediilor – 762 de mii de lei.

Partidul Democrat a avut anul trecut venituri de 4,8 milioane de lei. Banii au fost obținuți prin donații de la persoane fizice, fără precizarea dacă sunt sau nu membri ai partidului.

Cheltuielile de 4,8 milioane de lei au fost făcute pentru telecomunicații, presă și materiale promoționale.

Partidul Socialiștilor a avut anul trecut venituri și cheltuieli de peste 3,5 milioane de lei. Veniturile vin din cotizații de membru și s-au dus pe cheltuieli de întreținere a sediilor și pentru presă.

Partidul Comuniștilor a avut venituri și cheltuieli modeste în 2013, doar 1,8 milioane de lei. Din acești bani, din partea membrilor de partid, prin donații și cotizații, au fost acumulate 1,7 milioane de lei, alte 248 de mii de lei reprezintă donații din partea altor persoane fizice.

Comuniștii și-au cheltuit cea mai mare parte din bani pentru întreținerea personalului.

Partidul Liberal, spre deosebire de celelalte partide aflate în Parlament, a adunat și cheltuit anul trecut doar 291 de mii de lei, proveniți de la membrii de partid. Iar cele mai mari cheltuieli au fost pentru plata cotizației de membru în organizații internaționale din care PL face parte.

Mai mult decât liberalii au cheltuit cei de la Mișcarea Populară Antimafie. Veniturile acestora vin însă de la persoane fizice care nu sunt membri ai mișcării și de la persoane juridice.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md