17:08:25 29.03.2024
Stiri

CURIOS // Ce consumă un nutriţionist într-o zi obişnuită

Știri 29.06.2016 17:00 Vizualizări2008 Autor: Ziarul National


CURIOS // Ce consumă un nutriţionist într-o zi obişnuită sursa> one.ro

Trebuie să recunoaştem că în momentul în care plănuim să avem o alimentaţie corectă, nu este chiar atât de uşor, mai ales că există atât de multe diete şi nu ştim care dintre acestea se potrivesc corpului nostru sau care sunt eficiente.

Aşa că, ne-am gândit că cea mai bună modalitate de a găsi ce alimente să consumăm este aceea de a ne inspira din alimentaţia şi stilul de viaţă ale altor persoane. Ei bine, cea mai bună soluţie a fost să aflăm mici secrete din alimentaţia unui nutriţionist, dar şi ceea ce consumă pe perioada unei zile. Blogger-ul Abbey Sharp a dezvăluit pentru self.com rutina sa zilnică în ceea ce priveşte alimentaţia.

5:30 - Cafea înainte de antrenament. În cazul în care ai avut o noapte grea, ideală este o cafea înainte de antrenamentul de dimineaţă. Un espresso cu două linguriţe de lapte de migdale este de ajuns pentru a fi în formă.

7:30. O gustare bogată în proteine după antrenament. Ei bine, mai ales după un antrenament intes, simţi nevoia să mănânci şi, pentru a-i oferi stomacului cantitatea necesară de hrană este nevoie de o porţie de proteine care să se asimileze foarte repede. Fă un smoothie din iaurt grecesc, cu două căni de lapte de migdale şi o cană de fructe de pădure congelate în care să pui şi o porţie de proteine.

10:30. Micul dejun. Dacă eşti pe fugă şi trebuie să-ţi pregăteşti ceva rapid atunci pune o porţie de ovăz alături de apă, sare şi scorţişoară şi să laşi compoziţia câteva minute la microunde. După, adaugă o linguriţă de ulei de cocos şi câteva felii de banană.

12:30. Prânzul. Poţi opta pentru piept de pui la grill alături de un mix de legume sau cartofi dulci pe care, de asemenea, le poţi lua la pachet în cazul în care nu ai timp să mănânci acasă.

15:00. Gustarea. Un iaurt grecesc este alegerea potrivită, iar dacă adaugi şi o linguriţă de miere şi cereale, atunci vei avea parte de o gustare delicioasă şi foarte sănătoasă.

18:00. Încă o gustare înainte de cină. Înainte de a te apuca de pregătit cina, poţi începe cu o mică gustare pentru a-ţi deschide apetitul. Untul de arahide este extrem de bun şi potrivit pentru o astfel de gustare, mai ales dacă este consumat în cantităţi mici.

20:00. Cina. Tăiţeii din zucchini sunt atât de uşor de preparat şi ideali pentru o cină corespunătoare. Şi, de asemenea, poţi crea şi un sos uşor pentru paste. De asemenea, poţi adăuga o cremă de ciuperci sau un sos de roşii.

21:00. O gustare după cină. Înainte de a te duce la somn, este bine să ai stomacul plin, aşa că, o gustare după cină este întotdeauna binevenită.

sursa one.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md